Cei de la Mercedes-Benz vin la salonul auto de la New York cu o premieră picantă: noul Mercedes-AMG C 63, în toate versiunile de caroserie. De fapt, mai corect ar fi să spunem noile versiuni C63, pentru că germanii ne-au obişnuit cu câte două versiuni în această nişă, bestia standard şi bestia cu indicele S.
Astfel, după dezvăluirea versiunii facelift a C-Class-ului obişnuit în caroserie sedan şi break, apoi şi a împrospătărilor pentru C43, dar şi a coupe-ului şi decapotabilei, noile C63 întregesc ciclul de actualizare a celui mai vândut modele Mercedes-Benz şi-l pregătesc pe C-Class W205 cu un arsenal complet de luptă pentru cea de-a doua fază a carierei sale pe piaţă.
Să revenim la proaspetele C63, însă. Din fericire, sub capota celor mai bestiale C-Class-uri a rămas montat un V8, la fel de savuros. Din cei 4.0 litri ai săi, cu formulă biturbo, acesta va livra 476 CP şi 650 Nm pe AMG 63 şi 510 CP şi 700 Nm pe versiunea AMG 63S. Apropo, versiunea S nu este limitată
la 250 km/h în viteza sa maximă, ci la tocmai 290 km/h! Dar e şi asta o limită electronică, pentru că bolidul ar putea zbura lesne la peste 300 km/h cu forţa şi şasiul de care dispune!
Noile modele fac uz acum de cutia de viteze AMG SPEEDSHIFT cu 9 trepte, iar timpii de schimbare a treptelor sunt reduşi. Tracţiunea rămâne pe puntea spate, unde există şi un diferenţial cu
alunecare limitată, perfect pentru drifturile frumoase de circuit.
Mai mult ca atât, la interior pilotul că aşa se cheamă şoferul dintr-un
C63 AMG, nu va beneficia de mult mai multe informaţii despre parametrii tehnici şi dinamici ai maşinii, începând de la
informaţiile despre încălzirea iniţială a motorului, până la parametrii livraţi în timp real şi forţele G suportate de maşină.
Iar modificările de design sunt cât se poate de discrete, ca şi în cazul versiunilor mai cuminţi. Totuşi, C63 AMG beneficiază de o grilă a radiatorului cu straţii verticale, ca şi în cazul lui versiunilor AMG ale SUV-ului GLC.