Toyota Camry poate reveni pe piața europeană la începutul anului viitor

Producția Toyota Avensis de a treia generație a încetat în luna martie al acestui an. Modelul destinat în mare parte pieței europene nu a reușit să atingă un nivel de vânzări satisfăcător, făcând neprofitabilă dezvoltarea unei generații absolut noi. Asta înseamnă că marca niponă rămâne fără un jucător în clasa D în Europa, însă nu pentru mult timp – începând cu luna ianuarie al anului viitor dealerii europeni vor comercializa noua generație Toyota Camry, care va substitui modelul Avensis în caroserie sedan. Informația a fost oferită revistei Autoreview de către unul din dealerii Toyota din Europa.
Toyota Camry a plecat de pe piața europeană în 2004 cu cea de-a treia generație, care în 2003 a fost comercializată într-un număr de doar 2,400 exemplare. Curios este faptul, că Camry a fost substituită anume de modelul Avensis, pentru care în același an au optat 102 mii clienți europeni, care s-a dovedit a fi mai atrăgător pentru clienții de pe Bătrânul Continent prin dimensiunile mai mici, design mai echilibrat și mai multă agilitate în condus, iar cel mai mult la acest fapt a contribuit varianta cu propulsor pe motorină, ce lipsea pe modelele Camry. De atunci, însă, cererea pentru Avensis a fost în continuă descreștere.
Noul Camry va fi oferit în Europa doar cu propulsie hibridă, ce combină benzinarul aspirat natural de 2.5 litri cu un motor electric, ce livrează în tandem 211 CP. Totodată Camry nu va fi produs în Europa, ci importat direct din Japonia. Uzina din Marea Britanie la care până în prezent se producea Avensis se va concentra pe producția noului Auris, care va substitui la rândul său varianta break a modelului Avensis.
0
2,853
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!