Camera de marșarier devine obligatorie pentru automobilele noi comercializate în SUA
4 Mai 2018, 17:38
Ţările dezvoltate impun standarde de siguranţă tot mai aspre în fiecare an pentru automobilele noi comercializate pe piaţă. Graţie acestor înăspriri legislative pe tot mai multe pieţe producătorii auto includ sistemele de siguranţă în dotările incipiente a modelelor sale, pentru a le putea comercializa. Imaginaţi-vă că sisteme, precum ABS, ESP, de stabilizare, de prevenire a impactului frontal, ba chair şi airbag-urile, sisteme fără care nu ne-am putea imagina un automobil contemporan, în mare parte, au fost incluse în dotările standard chiar şi a celor mai accesibile modele prezente pe piaţă anume datorită prevederilor legislative.

Autorităţile Statelor Unite sunt preocupate de siguranţa în trafic în aceeaşi măsură, precum şi
autorităţile Uniunii Europene, ba institutul IIHS din SUA impune standarde de testare a siguranţei
mai aspre decât cele realizate de EuroNCAP, cu impacturi cu
acoperire a 25% din suprafaţa
frontală a automobilelor. Mai nou,
după o serie de cercetări,
americanii au ajuns la concluzia
că includerea camerei de marşarier
ca echipament standard în dotările
de bază a automobilelor noi comercializate ar putea reduce
riscul producerii accidentului în
timpul mersului în sens opus
cu până la 17%.
Astfel, autorităţile americane au aprobat o nouă lege federală, care impune tuturor constructorilor echiparea automobilelor noi,comercializate în SUA, cu camere de marşarier începând cu dotările de bază. Conform actului legislativ, toate automobilele, autobuzele şi camioanele cu o masă
mai mică de 4.54 tone, produse sau comercializate pe teritoriul SUA, vor fi echipate cu cameră video de marşarier. Totodată legea prevede şi un standard pentru camerele de supraveghere: acestea trebuie să fie capabile să capteze şi
să vizualizeze un spaţiu de
minim 3x6 m, sau 18 m2.
Conform statisticii prezentate de autorităţi în urma cercetărilor, anual în SUA, în urma accidentelor cauzate de automobilele ce se mişcă în direcţie opusă, decedează 210 persoane, 30% dintre care sunt copii cu vârsta
de până la 5 ani, iar alte 15 mii persoane suferă diverse traumatisme.

În prezent autorităţile americane analizează posibilitatea obligării
producătorilor auto să echipeze standard automobilele noi cu sisteme automate de frânare de urgenţă (AEB).
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,989
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!