Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Ford va participa pentru prima dată în istorie cu un bolid Mustang la cursele NASCAR Monster Energy

10 August 2018 - 17:42
Denis Godorozea
Ford a prezentat primul în istoria sa bolid Mustang, destinat curselor NASCAR Monster Energy. Debutul public va avea loc în luna februarie a anului viitor la Daytona 500, unde acesta se va lansa în prima sa cursă.
Bolidul destinat curselor Monster Energy, cele mai prestigioase și importante curse NASCAR, a fost dezvoltat de forțele comune a celor de la Ford Performance și Ford Design. Inginerii au avut sarcina de a dezvolta un bolid care să corespundă în totalitate cerințelor organizatorilor curselor americane, dar care să dispună de un design familiarizat coupe-urilor de serie Mustang. Potrivit designerilor proiectului, bolidul de curse trebuie să aibă un aspect exterior la fel de atrăgător pe pista de curse, precum și coupe-urile de pe drumurile publice.
Ford Mustang participă la diverse curse din 1964, anul în care s-a ales cu victoria la Tour de France – cursa de 10 zile cu o distanță totală de 6,400 km. Ulterior Mustang-urile și-au făcut apariția la cursele din seria SCCA Trans-AM, IMSA, cursele de hot-rod-uri NHRA, Formula Drift și diviziunea NASCAR Xfinity. Începând cu anul viitor, însă, Mustang se va lansa în cursele NASCAR Monster Energy.
De menționat, că Daytona 500, unde va debuta bolidul de curse Mustang, va deveni platoul de premieră și pentru un alt bolid mult așteptat Toyota Supra. Modelul nipon, însă, va înlocui bolizii Camry în seria NASCAR Xfinity.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter