Mercedes publică primele imagini de teasing cu cel mai accesibil model AMG din gamă

Mercedes prezintă primele imagini de teasing cu cel mai accesibil model AMG din gamă. Pozele anticipează premiera noului Mercedes-AMG A 35, dezvoltat pe baza noii generaţii A-Class, iar acesta nu este doar un hatchback performant cu un kit aerodinamic mai agresiv, ci un Mercedes-AMG veritabil, cu substrat tehnic îmbunătăţit de specialiştii de la AMG.
Au rămas doar câteva zile până la premiera oficială a noului Mercedes-AMG A 35, iar asta pentru că vânzările compactei performante, celui mai accesibil AMG din gamă, vor începe în luna octombrie a acestui an.

Potrivit unor informaţii deocamdată neconfirmate de oficialii Mercedes-AMG, noul A 35 va avea sub capotă un benzinar turboaspirat de 2.0 litri, cu 4 cilindri, capabil de aproximativ 300 CP. Cel mai probabil, este vorba despre versiunea modificată a unităţii M264, care şi-a făcut debutul cu modelul CLS 350. La bordul noului hot-hatch, benzinarul va fi acompaniat de cutia robotizată cu 7 rapoarte, ce va transmite cuplul pe ambele punţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală 4MATIC.
Ulterior, pe parcursul anului viitor A 35 va fi acompaniat de o versiune mai performantă – Mercedes-AMG A 45, iar mai târziu de cea de top – A 45 S, cu peste 400 CP.

Noul Mercedes-AMG A 35 va fi prezentat publicului la unul din evenimentele auto din Europa în această toamnă, iar primele unităţi vor fi livrate clienţilor până la sfârşitul acestui an.
0
1,974
GALERIE FOTO (2 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!