Nissan Pulsar se retrage de pe piaţa europeană din cauza cererii prea mici
12 Septembrie 2018, 17:26
Nissan a anunţat eliminarea de pe piaţa europeană, iar astfel şi din segmentul automobilelor compacte în Europa, a modelului Pulsar. Cel mai probabil, compacta niponă nu a făcut faţă concurenţei cu cele mai solicitate modele din segmentul respectiv, precum Volkswagen Golf, Skoda Octavia şi Ford Focus.
Niponii au precizat, că eliminarea din gama de modele oferite de Nissan în Europa a compactei Pulsar este condiţionată de modificarea strategiei companiei pe Bătrânul Continent, în urma evoluţiei preferinţelor clienţilor locali, ce tot mai mult preferă SUV-urile, inclusiv cele compacte, în locul
hatchback-urilor din segmentul C. Astfel, niponii se vor dedica în Europa în special segmentului SUV-urilor, unde pe parcursul mai multor ani au câştigat mai mult teren. Producţia compactei Pulsar a încetat în Europa încă în luna iunie a acestui an, de altfel. Concomitent va fi eliminat şi modelul Almera de pe piaţa rusească.
Nissan Pulsar s-a lansat în Europa în 2014. Atunci compania niponă aspira la vânzări de circa 65 mii unităţi anual, însă, conform datelor statistice, cel mai bun rezultat înregistrat de Pulsar a constituit doar 25 mii unităţi! Rezultatele sunt, astfel, extrem de mici, raportate la vânzările celor mai solicitate modele din segment – Volkswagen Golf, ce a fost comercializat într-un număr
de peste 250 mii unităţi în doar
6 luni ale acestui an, şi Skoda
Octavia, pentru care au
optat aproape 125 mii
clienţi europeni în prima jumătate a anului curent. Totodată, Nissan înregistrează succese de
învidiat pe piaţa SUV-urilor de
la an la an, poziţionându-se
pe primul loc în segmentul respectiv cu modelul Qashqai (locul 5 în clasamentul general), care a fost comercializat de la începutul acestui an într-un număr de peste 135 mii unităţi.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,754
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!