Noua generaţie Range Rover Evoque, prefaţată astăzi la Chişinău. Cât costă noul model în Moldova?

Noua generaţie a SUV-ului compact care a făcut revoluţie de design în segmentul premium – Range Rover Evoque – a fost prefaţată astăzi la Chişinău în cadrul unui eveniment închis, dedicat posesorilor primei generaţii a modelului.
În noul showroom Land Rover Moldova, situat pe Calea Ieşilor 14 şi inaugurat cu doar câteva luni în urmă, a fost expus un exemplar demo al noii generaţii Evoque, în interpretarea sa cu 5 uşi. Acesta va continua să fie expus pe parcursul următoarei săptămâni, urmând ca toţi doritorii să aibă şansa să-l vadă, înainte ca primele exemplare Evoque, destinate clienţilor, să fie livrate.
Ne-a interesat, fireşte, şi care e preţul noii generaţii Range Rover Evoque în Moldova. Preţurile pornesc de la 33,800 euro, cifră valabilă pentru motorizarea incipientă diesel de 2.0 litri şi 150 CP, cu tracţiune faţă şi cutie manuală. Acelaşi propulsor cu tracţiune integrală şi cutie automată porneşte de la 35,300 euro. Dieselul de 2.0 litri mai puternic, de 180 CP, porneşte de la 36,800 euro, toate motorizările de aici în sus fiind echipate din start cu tracţiune 4x4 şi cutie automată.
Cea mai puternică interpretare a aceluiaşi diesel vine cu 240 CP la activ şi porneşte de la un preţ de 38,800 euro.

La capitolul benzinarelor, cel mai accesibil propulsor e unul turboaspirat de 2.0 litri şi 200 CP, care vine în combinaţie cu sistem 4x4 şi cutie automată, pornind de la 35,500 euro în Moldova. Interpretarea de 250 CP a aceluiaşi propulsor porneşte de la 38,800 euro. Şi în fine, cel mai puternic motor e un benzinar turboaspirat de 2.0 litri şi 300 CP, preţul căruia îşi ia startul de la 42,000 euro pentru Evoque.

În cele mai generoase echipări HSE, un Evoque are preţuri cuprinse între 47,800 şi 55,800 euro.
0
2,541
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!