Oficial: Honda va închide uzina sa din Marea Britanie în 2021
19 Februarie 2019, 16:18
Azi dimineaţă vă anunţam despre probabilitatea ca Honda să anunţe pe parcursul zilei închiderea uzinei sale
din Swindon, Marea Britanie, începând cu 2022. Informaţiile s-au confirmat: Honda a făcut anunţul oficial, iar
închiderea uzinei va avea loc cu un an mai devreme decât se zvonea iniţial, nu în 2022, ci în 2021.
Cei 3,500 de angajaţi ai uzinei vor fi disponibilizaţi, iar consultările cu ei şi oferirea unei eventuale asistenţe începe chiar de astăzi. Uzinea produce
în prezent 150 mii automobile anual, ceea ce echivalează cu aproximativ 10% din producţia de automobile de pe teritoriul Marii Britanii.
De asemenea, Honda a anunţat că va stopa producţia în 2021 şi la cea de-a doua uzină a sa din Europa, situată în Turcia, acolo unde se asamblează
Civic Sedan. Entitatea ce
dirijează acea uzină, însă, îşi
va continua şi ulterior activitatea
de business, focusându-se, cel
mai probabil, pe importul şi
distribuţia de automobile.
Uzina turcă producea 38 mii de vehicule anual.

Oficialii Honda au făcut şi declaraţii clare cu privire la această situaţie, menţionând că provocările pe care le
întâmpină industria şi viitorul ei îi determină să producă acolo unde pot avea vânzările cele mai mari. În acelaşi timp, Honda a declarat că-şi va intensifica eforturile spre electrificare.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
1,876
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!