Recomandarea Car Music de sâmbătă, №21

He-he, prieteni, iată că reluăm şi în 2019 rubrica recomandărilor muzicale, devenită deja atât de apreciată de mulţi dintre voi! Doar că în 2019 îi vom spune „Recomandarea Car Music de sâmbătă”, pentru că voi încerca să o public cu regularitate sâmbăta dimineaţa, şi asta deoarece am observat că anume asta e perioada cea mai indicată a săptămânii pentru asemenea recomandări.
He-he, v-a fost dor de rubrica asta, nu-i aşa? Am primit şi comentarii publice, şi mesaje private, în care v-aţi exprimat aprecierea pentru cele 20 de ediţii anterioare, iar asta m-a convins să merg înainte şi în 2019 cu această rubrică, din pură plăcere şi pasiune, pentru muzică bună şi pentru muzică în condusul unor maşini bune!

Şi pentru că reţeta celor 3 recomandări săptămânale s-a dovedit a fi perfectă, continui astăzi cu un nou set de trei albume, care mi-au avântat în ultimul timp spiritul de condus:

Recomandarea Electronic:
Royksopp – The Inevitable End. 2014.
Deşi în primele 20 de ediţii ale muzicii electronice din recomandările noastre au dominat formaţii magnifice venite din Franţa, anul 2019 începe cu recomandarea unei formaţii norvegiene la capitolul muzicii electronice. E vorba de Royksopp, trupă ce-şi are originile din frumosul oraş Tromso, pe fundalul căruia e şi pozată Skoda din imaginea de mai sus. De altfel, e o imagine făcută de noi în expediţia arctică cu Karoq-ul, când am trecut şi pe lângă Tromso. Revenind la Royksopp – s-ar putea ca unii dintre voi, mai avansaţi în ale muzicii electronice, să-i ştiţi, pentru că formaţia există deja de 20 de ani, tocmai din 1998, iar unele din compoziţiile lor au ajuns pe coloana sonoră a câtorva filme renumite. Şi dacă se ajunge la muzica celor de la Royksopp, albumul care vi se recomanda cel mai des drept album de căpătâi e Melody A.M. din 2001, despre care noi zicem că e într-adevăr foarte bun, cu câteva piese de-a dreptul superbe, şi alte câteva ce mai rătăcesc în alte direcţii şi care dezbat un pic atmosfera albumului. Noi vrem să vă recomandăm, însă, un album mai nou al celor de la Royksopp – The Inevitable End – din 2014, care se simte mult mai maturat, mult mai integru în stilul pe care-l explorează şi pe care poţi să-l asculţi cap-coadă în condus fără să observi când ai mai făcut vreo sută şi ceva de kilometri de drum sau mai mult în cele 84 de minute ale lui. Daţi sunetul mai tare, nu vă sfiiţi să echilibraţi bine şi bass-urile, şi percuţia, şi frecvenţele medii, şi savuraţi-l!

Recomandarea Jazz:
Gotan Project – Lunatico. 2006.
Da, mulţi dintre voi ar putea spune că albumul ăsta, şi în general stilul celor de la Gotan Project, nu e chiar 100% jazz, dar nici măcar profesorii de la conservator nu mai ştiu azi ce înseamnă o sută de procente jazz, iar jazz-ul, zicem noi, înseamnă în primul rând libertatea de a explora şi a improviza în teritorii noi. Şi parcă tocmai asta fac cei de la Gotan Project, luând tot ce e mai frumos din tangourile argentiniene şi ritmurile moderne electronice. Formaţia e una centrată în Franţa, dar a adunat muzicieni şi din Paris, şi de pe meleaguri argentiniene şi elveţiene, iar internaţionalizarea e întotdeuana bună în asemenea experimente muzicale. Dacă nu i-aţi cunoscut până acum pe cei de la Gotan Project, veţi avea revelaţia unei descoperiri formidabile. Noi vă recomandăm acum albumul ăsta, Lunatico, din 2006, dar puteţi la fel de bine explora şi pe cel mai renumit album al lor, La Revancha del Tango, din 2001. Am ales să-l recomand pe Lunatico tocmai pentru că La Revancha del Tango e mult mai cunoscut, fiind prezent într-o mulţime de remixuri şi compilaţii, în timp ce Lunatico pare un album la fel de inspirat, dar mai interesant din punct de vedere al explorărilor muzicale. Oh, dar şi cât de bine se ascultă muzica asta în condusul unei maşini!

Recomandarea Rock:
Parquet Courts – Wide Awake! 2018.
Formaţia asta americană de rock parcă nu seamănă leit cu nici o altă formaţie de prin vremurile de demult, dar reuşeşte chiar de la prima piesă a albumului să stârnească un pic de nostalgia pentru nebunia aia de odinioară a rock-ului care nu se lua prea tare în serios. Albumul Wide Awake! e unul recomandat pentru cei care n-au imitat de multă vreme cântatul la chitara electrică şi n-au mai dat din picior la auzul unui rock, dar în acelaşi timp au urechea deschisă să asculte ceva nou, un pic experimental, un pic explorator al mai multor direcţii.

Vedeţi şi:
» Recomandarea Car Music, №1
» Recomandarea Car Music, №2
» Recomandarea Car Music, №3
» Recomandarea Car Music, №4
» Recomandarea Car Music, №5
» Recomandarea Car Music, №6
» Recomandarea Car Music, №7
» Recomandarea Car Music, №8
» Recomandarea Car Music, №9
» Recomandarea Car Music, №10
» Recomandarea Car Music, №11
» Recomandarea Car Music, №12
» Recomandarea Car Music, №13
» Recomandarea Car Music, №14
» Recomandarea Car Music, №15
» Recomandarea Car Music, №16
» Recomandarea Car Music, №17
» Recomandarea Car Music, №18
» Recomandarea Car Music, №19
» Recomandarea Car Music, №20
0
2,636
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!