Mitsubishi planifică să achiziţioneze 10% din acţiunile Renault! Noi termeni de colaborare în Alianţă

30 Martie 2020, 10:41
Denis Godorozea
Deşi de mai mulţi ani Alianţa Renault-Nissan s-a transformat în Renault-Nissan-Mitsubishi, prin preluarea controlului asupra Mitsubishi de către cei de la Nissan, până acum influenţa în cadrul Alianţei aparţinea doar primilor doi participanţi, pe când cel mai proaspăt membru avea predominant roluri secundare, fiind perceput mai mult ca un constructor din componenţa Nissan, dar şi din cauza provocărilor financiare. Se pare, însă, că partenerii de afaceri sunt gata să-şi consolideze relaţiile prin extinderea colaborării, iar în rezultat cei de la Mitsubishi vor căpăta o influenţă mai mare în cadrul Alianţei.
Potrivit ultimilor informaţii, furnizate de presa franceză cu referire la surse din interiorul Alianţei, partenerii analizează posibilitatea extinderii colaborării, prin care Mitsubishi va căpăta mai multă influenţă în cadrul Concernului comun. Acest lucru va fi posibil, inclusiv, prin achiziţia a circa 10% din acţiunile Renault de către Mitsubishi. O decizie finală în acest sens ar urma să fie luată în luna mai a acestui an.

Amintim că în 2016 Nissan a intrat în posesia a 34% din acţiunile Mitsubishi, devenind cel mai mare acţionar din cadrul companiei nipone. Achiziţia a avut loc după un scandal de trucare a datelor de consum de combustibil pentru compactele urbane (key-car) produse de Mitsubishi pentru Nissan. De altfel, scandalul a izbucnit după ce Nissan a raportat problema, iar autorităţile au dat start unei anchete ample. În urma scandalului acţiunile Mitsubishi au indicat un declin simţitor la bursele de valori, iar de acest lucru a şi beneficiat Nissan.
La ora actuală în cadrul Alianţei Renault deţine 43% din acţiunile Nissan, pe când cota niponilor în compania franceză se limitează la 15%. Modificările planificate pentru perioada ulterioară vizează şi optimizarea procesului de producţie şi reducerea costurilor pentru toţi partenerii de afaceri.
0
352
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!