Această Honda Civic din 2004 tocmai s-a vândut cu 50,000 dolari SUA! Cum e posibil?

11 Iunie 2020, 10:27
Redacţia PiataAuto.md
Se întâmplă să vedem uneori maşini mai de demult, bine conservate, care se vând la preţuri mai mari decât cele de piaţă. Dar o Honda Civic din 2004 să ajungă a fi vândută la un preţ de tocmai 50 mii dolari SUA — asta pare prea de tot!
Şi mai incredibil e faptul că exemplarul ăsta n-are, în esenţă, nimic deosebit cu excepţia parcursului foarte mic şi condiţiei bune. Dincolo de asta, nu i-a aparţinut vreunei vedete, nu e vreo ediţie specială, nu e blindată, şi nici n-are decât 16 ani de când a fost produsă — adică nici măcar nu are o vârstă suficientă încât să fie preţuită ca o piesă de colecţie, cu valoare emoţională specială.
Aşadar, maşina e un simplu Civic din 2004, având sub capotă motorul de 1.6 litri VTEC, care dezvoltă 160 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte. Exemplarul e de culoare albastră Electron Blue şi are un interior tapisat cu material textil gri, combinat cu un soi de velur. Nici la capitolul dotărilor acest Civic nu excelează, având doar o trapă din cele un pic mai rare şi un sistem audio de la Pioneer, probabil cumpărat după achiţia propriu-zisă a maşinii. Automobilul mai dispune de aer condiţionat şi cruise control.
Starea impecabilă e cea care l-a atras pe cumpărător. Această Honda avea pe odometru doar 5,644 mile în momentul tranzacţiei, echivalentul a puţin peste 9,000 km. Parcursul original e documentat de cartea de service, or, proprietarul său de până acum i-a făcut cu regularitate deservirile, chiar dacă a mers cu ea, în medie, cam 500-600 km pe an. Şi aspectul componentelor tehnice e ca şi nou — compartiment motor, suspensie, ţevi de eşapament — totul străluceşte impecabil.
Paradoxul e că nici vânzătorul n-a aşteptat un preţ atât de mare pe ea. Maşina a fost vândută la licitaţie, iar câţiva participanţi şi-au dorit-o cu tot dinadinsul, astfel încât preţul cu strigare a crescut de 36 de ori până în clipa în care ciocanul a fost bătut şi maşina a fost vândută către cel care a strigat 50,000 dolari. Şi când te gândeşti că atunci când a fost cumpărată de la showroom-ul din Washington, primul proprietar a plătit mai puţin de 18 mii dolari pe ea, preţul cu care a fost vândută acum pare şi mai demenţial.
Eh, oare atât de fan de Honda e cumpărătorul încât a ales să-şi cumpere această Honda Civic din 2004 cu 50 mii dolari SUA, în loc să-şi cumpere un Mercedes-Benz C-Class Coupe nou (de la 46 mii dolari în SUA), un CLA Coupe nou (de la 36,650 dolari în SUA), un BMW 430i Coupe nou (de la 44,950 dolari SUA), ba chiar cu un mic efort adiţional putea să-şi cumpere şi un Porsche 718 Boxster nou, care începe de la 57,500 dolari SUA? Voi îi înţelegeţi gestul?
0
2,826
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!