Honda stabileşte un nou record: Civic Type R atinge 290 km/h!

21 August 2020, 21:49
Denis Godorozea
Honda Civic Type R este printre ultimii samurai, care mai menţin în viaţă cultura asta japoneză de performanţe maxime la preţ accesibil. De altfel, Civic Type R are rivali în segmentul său de preţ, precum e şi Renault Megane RS, iar rivalitatea asta dintre ei face să suspine inima oricărui pasionat de automobile de performanţă, indiferent de ţara de provenienţă. Iar Civic e tocmai acel model, care menţine în viaţă această rivalitate cu noi şi noi recorduri! Ei bine, acum japonezii au stabilit un nou record de performanţă, dar de această dată calcă nemilos pe teritoriul bolizilor premium germani, care costă de aproape 3 ori mai mult!
*Imagine simbol

Este vorba despre Honda Civic Type R Limited Edition. Bestia asta cu tracţiune pe puntea faţă s-a impus anterior pe diverse trasee de curse din Europa, America de Nord şi Japonia, spulberând recorduri de tur. Dar cea mai interesantă parte a acestei istorioare e că recordul surprins pe video nu le aparţine japonezilor! Ci celor care au luat la un test drive pe Nurburgring acest Civic Type R Limited Edition. Bolidul ăsta japonez a fost capabil să atingă 290 km/h, pe când Honda anunţă o viteză maximă de 272 km/h! Şi da, nu au coborât în pantă! :)

Din acest motiv am şi pomenit bolizii premium germani — majoritatea din acele maşini au un soi de "guler" electronic, care le limitează viteza maximă la 250 km/h, iar contra plată obţii 270 km/h. Ei bine, Civic Type R Limited Edition e o bestie rară, care peste vreo 30-40 ani va costa înzecit, dar chiar şi acum spulberă aceste cifre. Acum vedem că este capabilă de 290 km/h, cifre obţinute de entuziaşti, ci nu de piloţi din cadrul Honda.
Până la urmă, recordul le aparţine, fie că nu e înregistrat oficial. 290 km/h. Amintim acum că Honda Civic Type R Limited Edition are sub capotă acelaşi benzinar VTEC de 2.0 litri, unul turbo, cu 4 cilindri, capabil să livreze peste 300 CP şi peste 400 Nm în cazul Limited Edition. Mai mult de atât, această capodoperă inginerească se cuplează la o cutie manuală cu 6 trepte, ce transmite cuplul pe puntea faţă.
0
4,182
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!