(VIDEO) Reacţie de neînţeles a unei şoferiţe la Orhei, care a lovit 3 copii pe o trecere de pietoni

8 August 2020, 10:24
Redacţia PiataAuto.md
Dacă acum câteva zile publicam un video cu o reacţie exemplară a unui şofer, atunci când în localitatea Peresecina din raionul Orhei un copil i-a sărit în faţă, departe de orice trecere de pietoni, iar şoferul atent la drum a frânat exemplar şi a evitat impactul, atunci astăzi avem un video de la cealaltă extremă, care ne arată cel mai neatent şi întârziat comportament posibil al unui şofer la volan.
S-a întâmplat ieri, în jurul orelor 14, pe strada centrală, Vasile Lupu, din oraşul Orhei. Trei copii au început a traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, când o şoferiţă la volanul unei Toyota RAV4 a dat peste ei, lovindu-i din plin fără intenţia de a frâna. Mai mult ca atât, şoferiţa a trecut cu maşina peste unul din copii, şi nici atunci nu a apăsat frâna, oprinduse abia peste câteva secunde, mult mai târziu decât orice reacţie normală a unui şofer!

Poliţia din Orhei a comunicat ulterior că un pieton a fost traumat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de ambulanţă. Ceilalţi doi nu au necesitat asistenţă medicală.

Un martor al acestui accident a declarat că şoferiţa se uita în telefonul său în momentul accidentului, motiv din care reacţia ar fi fost atât de întârziată.

Oricare ar fi cauza, un asemenea accident, provocat pe trecerea de pietoni, cu o asemenea reacţie, e pur şi simplu dincolo de orice limită. Puteţi vedea totul în videoul de mai jos, dar vă avertizăm că imaginile pot avea impact emoţional puternic.
0
14,367
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!