(VIDEO) Cât de capabil e un Mercedes-Benz EQC 4x4² în offroad?

31 Octombrie 2020, 07:44
Ilie Toma
Mercedes-Benz a mai lansat de curând unul din proiectele nebune, marcate cu exponent la pătrat. Totul începuse de la povestea unui G-Class de generaţie precedentă, apoi s-a experimentat chiar şi cu un E-Class All-Terrain, iar acum a venit şi rândul SUV-ului electric EQC să primească o versiune 4x4 la pătrat.
În cazul lui EQC, această mişcare poate fi una care să-i mai şteargă din reputaţia de SUV prea puţin capabil în offroad, dacă vorbim de versiunea standard, care are sub 14 cm gardă la sol. Acum, însă, în mâinile unor ingineri nebuni, electromobilul a primit punţi portante şi un soft avansat de dirijare a lor, aşa că se poate lăuda cu aproape 30 cm gardă la sol. Echipat cu roţi brutale de offroad, acesta poate intra în ape mai adânci şi, fireşte, poate înainta pe teren cu adevărat dificil, aproape la fel ca un G-Class.
Aşa că cei de la Mercedes-Benz au invitat de curând câţiva vloggeri în Alpii italineni pentru a demonstra capacităţile de offroad ale noii lor creaţii. Unul din video-urile rezultate e inclus mai jos şi, făcând abstracţie de părţile în care vlogger-ul pare prea emotiv, filmuleţul a ieşit unul bun, mai ales că pe segmentele cele mai dificile EQC 4x4² a fost condus de ingineri, care ştiu şi pot să-l pună la treabă în offroad adevărat.
0
4,575
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!