Francezii sunt şi mai motivaţi să cumpere electromobile: statul oferă 1,000 euro la achiziţia maşinilor rulate

10 Decembrie 2020, 16:39
Denis Godorozea
Autorităţile franceze au identificat o soluţie pentru a face electromobilele şi mai atractive pentru cumpărători, în special cei ce nu posedă mijloace băneşti pentru achiziţia modelelor noi, care de regulă sunt simţitor mai scumpe decât cele convenţionale, chiar şi în ciuda stimulentelor de stat. Astfel, francezii vor oferi bonusuri la achiziţia electromobilelor rulate cu vârstă mai mare de 2 ani.
În prezent, cetăţenii francezi pot beneficia de subsidii în mărime de până la 7,000 euro la achiziţia electromobilelor noi, Franţa fiind ţara cu cele mai mari sume de bonus în acest sens. Dar acum se ţinteşte creşterea vânzărilor electromobilelor rulate printr-un program similar de subsidii, însă în acest caz suma acoperită de stat nu va depăşi 1,000 euro. Devenind mai atractive pe piaţa automobilelor rulate, posesorii electromobilelor cu vârstă mai mare de 2 ani le vor vinde mai uşor şi astfel vor putea achiziţiona mai rapid un model nou.

Deocamdată nu s-a specificat termenul de valabilitate a acestei oferte. În schimb, autorităţile au prelungit subsidiile oferite la achiziţia electromobilelor noi până în vara anului 2021, după care suma maximă va fi micşorată până la 6,000 euro. Ca şi anterior, pentru a beneficia de acest program, cetăţenii trebuie să aleagă un vehicul electric cu preţ de până la 45,000 euro.
0
872
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!