Inspirat de Logan: cum îşi imaginează ruşii că va arăta viitoarea Lada Vesta

29 Decembrie 2020, 13:25
Denis Godorozea
Lada Vesta este primul model din noua epocă a constructorului rusesc, model ce a adus un limbaj stilistic absolut nou în gamă, cu fascia frontală numită "X-Face", ce încadrează calandrul cu bara de protecţie frontală. Debutul comercial al maşinii a avut loc în 2015, iar astfel ar fi încă prea devreme pentru un schimb de generaţii. În schimb, Vesta ar putea primi curând un facelift amplu de mijloc de carieră, care să-i modifice şi mai mult designul. Deocamdată nu se cunoaşte, însă, data debutului versiunii actualizate.
Ruşii de la Kolesa.ru au publicat câteva imagini render, prezentând cum ar putea arăta sedanul actualizat. Potrivit autorilor, imaginile au fost create pe baza zvonurilor apărute în mediul online despre metamorfozele pe care le va suferi Vesta în cadrul actualizării. Vedem că modelul rusesc s-ar putea inspira mult de la noua generaţie Dacia Logan/Sandero, iar zvonurile ar putea fi apropiate la maxim de realitate în contextul în care noul designer-şef Lada va deveni Jean-Philippe Salar, autorul celor mai noi modele din cadrul Dacia.
Astfel, farurile cu lumini LED aparent ochite la Lamborghini Urus vor fi combinate cu X-Face-ul autentic, pe când pe lateral maşina nu va suferi prea mari schimbări. Ei bine, vorbim de un facelift, totuşi. Blocurile optice posterioare şi-ar putea păstra forma lor actuală, însă structura interioară ar putea fi modificată după exemplul noilor Logan, cu elemente de iluminare LED în forma literei "Y".
0
1,670
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!