(VIDEO) Cum arată un crash test cu un pick-up cu zero airbag-uri şi zero stele, încă vândut în 2020

13 Decembrie 2020, 19:01
Ilie Toma
Cum e posibil să se vândă în 2020 vreun automobil nou care să nu aibă nici un airbag pe el? Asta e probabil prima întrebare la care te-ai gândit, nu-i aşa? Ei bine, află că în lumea noastră încă mai există multe regiuni şi ţări suspect de permisive cu siguranţa maşinilor, deşi, din fericire, ele sunt tot mai puţine la număr. Iar atât timp cât asemenea regiuni există, unii producători auto nu se sfiesc să profite de pe urma reglementărilor proaste.
Pick-up-ul ăsta e un soi de poveste globală low-cost a chinezilor, construit în multe ţări ale lumii dar fără nici un PR prea vizibil, pentru că la nivel internaţional în gama acestui producător demult există un model cu două generaţii mai noi. Doar în ţările alea slab reglementate se mai produce şi livrează această iteraţie veche. E vorba de Great Wall Steed 5, numit şi Wingle 5, model care s-a lansat în 2010 prima dată, şi care deja în 2014 a fost înlocuit la nivel global cu altă generaţie mai nouă. Această generaţie se baza, la rândul ei, pe o platformă şi mai veche de Isuzu, al unui model lansat pentru prima dată în 1988! Aşadar, pick-ul ăsta de azi are în el, de fapt, construcţia şi tehnologiile de siguranţă ale anilor 1980, trecute şi printr-un soi de eficientizare de costuri ca pentru ţări cu reglementare proastă.

Maşina de azi se vinde, spre exemplu, în multe ţări din Africa. Cei de la Global NCAP, organizaţie care de câţiva ani efectuează crash teste în diverse regiuni ale globului după metoda Euro NCAP, şi care devenise renumită prin faptul că arătase cât de periculoase sunt unele modele vândute în India, s-a apucat acum de unele maşini vândute în Africa, ridicând aceleaşi îngrijorări. Şi, din câte se pare, situaţia în Africa e şi mai gravă.
Acest pick-up nu are nici un airbag, astfel încât, până şi la un impact ordinar de 64 km/h şoferul sparge coperta volanului cu capul său. Celula habitaclului s-a deteriorat puternic, fiind împins spre interior atât volanul, cât şi pedalele în zona picioarelor. Practic, şoferul ar fi strivit de planşa de bord, pedale şi volan şi are şansa foarte mare de a primi răni nu pur şi simplu grave, ci chiar mortale. Cei de la Global NCAP au spus-o tranşant: acest pick-up e o capcană a morţii, cu probabilitate mare că şoferul şi alţi eventuali adulţi să decedeze într-un accident. Fireşte, calificativul oferit acestui pick-up a fost de zero stele. Vedeţi crash testul mai jos.
0
12,879
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!