(VIDEO) Cum arăta reclama TV a lui Moskvich 2140 SL pentru occident: lângă un avion privat, pe trasee şi pe dealuri

21 Februarie 2021, 12:18
Redacţia PiataAuto.md
O bună parte a anilor ’80, modelul 2140 SL al celor de la Moskvich a fost vârful de gamă, iar SL era abrevierea de la Super Luxe. Şi, dacă în ani ’60 şi începutul anilor ’70 Moskvich reuşise să atingă cifre foarte frumoase de vânzări pe pieţele de export, ajungându-se la momentul în care jumătate din producţia uzinei era exportată, atunci în anii ’80 situaţia era mult mai precară, iar noul Moskvich 2140 Super Luxe avea misiunea să renască interesul pentru marca sovietică în occident, în special în Finlanda, ţările din Estul Europei, dar şi din Europa centrală şi de vest.
Modelele precedente ale lui Moskvich reuşiseră să cucerească publicul european prin ediţii Elite, cu dotări generoase la interior şi mult crom, dat totodată şi cu o construcţie rezistentă. Pentru noul 2140 SL, sovieticii n-au reinventat bicicleta, ci au vrut să folosească aceeaşi reţetă, un pic modernizată. Şi ceva mai îndrăzneaţă, pentru că între timp şi nivelul de viaţă în occident crescuse, iar în anii ’80 afişarea luxului devenise o calitate venerată.
Aşa că noul Moskvich 2140 a ţintit sus de tot în reclama sa, destinată occidentului. A fost mai curajos chiar unele modele Mercedes-Benz sau BMW şi a pornit partida cu asul, afişând Moskvich-ul lângă un avion privat. Un telefon staţionar luxos sună chiar lângă cabina avionului, iar madam îi spune protagonistului că-l aşteaptă. Eh, şi când madam te aşteaptă, trebuie să calci Moskvich-ul cum se cuvine! Noroc de maşina aia, că putea merge pe unde azi nici SUV-urile nu se încumetă! Ea a mers cu uşurinţă pe asfalt, pe drumuri de pădure, aproape că era să treacă şi un lac, dar s-a limitat doar la plaja lui, a nimerit chiar şi pe platoul de filmare din aer liber a unui film, trecând printre mine şi efecte speciale! A trecut cu roţile şi peste şinele de cale ferată fără să le simtă, apoi a luat-o de-a dreptul prin arătură pe dealuri! Totul ca să ajungă cât mai repede la madam, ca acea din urmă să nu aştepte prea mult!

Vedeţi toată minunăţia asta de reclamă sovietică mai jos.
0
1,505
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!