(VIDEO) Un caz din Chişinău arată de ce să nu porneşti fără a-ţi dezgheţa parbrizul la maşină

20 Februarie 2021, 16:42
Redacţia PiataAuto.md
Regulile elementare spun că iarna, când îţi găseşti maşina îngheţată sau acoperită cu zăpadă dimineaţa, întâi o cureţi ca să sară bucăţi peste alţii în mişcare şi neapărat îţi dezgheţi sau cureţi geamurile, ca să ai vizibilitate.
Totuşi, uneori există şoferi care se pornesc cu o celulă de parbriz curăţat, de parcă ar fi în tanc. Iar un caz din Chişinău, surprins de o cameră video acum două zile, arată că poate fi şi mai rău de atât. Un şofer şi-a pornit Toyota din parcarea blocului cu parbrizul absolut îngheţat, fără nicio celulă dezgheţată. Cum se gândea să vadă încotro merge — nu ştim. Cert este că efectul nu s-a lăsat aşteptat. La doar doi metri de la pornire Toyota Corolla a lovit un Mitsubishi Grandis din aceeaşi curte.
Acum proprietarul de Mitsubishi a făcut rost de aceste imagini de la camera din curtea blocului şi le-a publicat în mediul online, cu sugestia ca proprietarul de Toyota să-l contacteze de bună voie. Şi, desigur, acest caz oarecum absurd nu face decât să amintească încă o dată despre elementara necesitate de a-ţi dezgheţa parbrizul înainte de a porni la drum.

Sursa video: Facebook / grupul GBM / August Ion
0
1,985
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!