Se descarcă bateria: Ford Mustang Mach-E a moştenit problemele maşinilor cu motoare termice

9 Aprilie 2021, 17:56
Denis Godorozea
Proprietarii noului Ford Mustang Mach-E s-au ciocnit cu o problemă majoră, care ulterior ar putea demara într-o campanie de rechemare în service a tuturor electromobilelor comercializate până acum. Problema, de altfel, pare să fie moştenită de la maşinile tradiţionale, echipate cu motoare cu ardere internă şi baterii de 12V. Din cauza defectului, mai mulţi proprietari de Mustang Mach-E se pomenesc în situaţia în care maşina nu mai poate circula şi sunt nevoiţi să meargă la service.
Problema se ascunde la bateria de 12V a maşinii, care pare să nu să se încarce în timp ce electromobilul este conectat la priză pentru încărcarea bateriei de bază de tracţiune. Amintim că bateria de 12V este utilizată pe cea mai mare parte de vehicule electrificate, fie hibride fie 100% electrice şi are aproximativ acelaşi rol, ca şi pe maşinile convenţionale — de a porni unitatea de propulsie şi de a alimenta dispozitivele periferice de la bord, precum farurile, ştergătoarele de parbriz etc. Diferenţa e că în cazul maşinilor clasice bateria de 12V este alimentată de generator, pe când în cazul electromobilelor aceasta este încărcată de la bateria de tracţiune printr-un convertizor.
În cazul lui Mach-E, însă, o eroare a fost comisă fie la asamblare, fie chiar la etapele de proiectare a maşinii. Atunci când maşina staţionează fără a avea bateria de tracţiune inclusă, bateria de 12V, respectiv, nu are vreo sursă de alimentare, fireşte. Însă bateria de 12V nu beneficiază de energie nici atunci, când electromobilul este conectat la sursa externă de energie, deci când alimentează bateria de tracţiune. Respectiv, chiar şi având bateria de tracţiune proaspăt încărcată până la 100%, maşina pur şi simplu nu porneşte din cauza bateriei descărcate de 12V. Aceasta se descarcă, de altfel, ca şi bateriile vehiculelor clasice, atunci când şoferul uită vreun dispozitiv sau farurile conectate cu motorul oprit.
Marea problemă e că în majoritatea cazurilor când bateria de 12V se descarcă complet, proprietarii Mustang Mach-E nici nu au posibilitatea să o încarce de sine stătător utilizând vreun dispozitiv de încărcare. Asta pentru că bateria compactă se află sub capotă, alături de compartimentul frontal de depozitare care, la rândul său, poate fi deschis doar prin buton sau de la cheie. Singura soluţie — transportarea maşinii la service.

Cei de la Ford au anunţat că problema poate fi soluţionată prin intermediul unui update de soft, dar deocamdată nu menţionează careva termeni în care actualizarea va fi disponibilă.
0
952
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!