Impecabilă şi la 200 mii km parcurşi: o rară Alpina B10 BiTurbo E34, scoasă la vânzare în Suedia

19 Mai 2021, 21:18
Ilie Toma
Fanii de BMW-uri Seria 5 E34 vor avea o adevărată revelaţie la văzul acestei maşini. Dar ce zicem noi, orice om căruia măcar câtuşi de puţin nu-i sunt indiferente maşini va privi acest exemplar cu admiraţie! E o Alpina B10 Bi-Turbo impecabilă, un model genial în momentul apariţiei sale, un model genial şi azi, la 30 de ani de când a fost creat.
Alpina a prezentat lumii modelul B10 Biturbo, bazat pe Seria 5 E34, în anul 1989, iar dezvoltarea acestuia a costat o sumă imensă pentru acei ani, de 3.2 milioane de dolari. Iar noi vorbim aici doar de banii cheltuiţi de Alpina pentru transformarea Seriei 5 originale în acest model. În rezultat, cei de la Alpina au creat o versiune cu două turbine a motorului M30 de la BMW, de 3.5 litri volum, cu 6 cilindri în linie. Motorul livra 360 CP şi 520 Nm şi este şi azi considerat unul din cele mai bune motoare turbo din toate timpurile. Iar această Alpina, în ciuda unui preţ usturător pe atunci, ce pornea de la 146,800 mărci germane, a devenit cel mai bine vândut model Alpina din toată istoria până la acel moment! Dar mult în cazul lui Alpina înseamnă oricum cifre modeste — or, acest model s-a produs de-a lungul carierei sale în numai 507 exemplare.
Şi mai există o mare conotaţie istorică legată de acest sedan, bazat pe BMW E34. La momentul lansării sale, cu o acceleraţie de la 0 la 100 km/h de numai 5.6 secunde şi o viteză maximă de 290 km/h, Alpina B10 Bi-Turbo E34 era cel mai rapid sedan din lume! Da, atât de fascinant e acest model!
Tocmai de asta, e lesne de înţeles de ce azi, oricare din cele 507 exemplare produse valorează o avere dacă e bine întreţinut. Iar exemplarul din acest articol e unul din cele care s-a păstrat până azi într-o stare impecabilă, fiind scos la vânzare acum în Suedia.
Maşina are parcurşi aproape 200,000 km, fiind fabricată în iunie 1993 şi totodată fiind una din ultimele 50 fabricate. Culoarea ei e una din acele speciale, create de Alpina, numindu-se Avusblau 276. În noiembrie 2018, această Alpina a fost revopsită, folosindu-se aceeaşi vopsea originală, proprietarul său dorind să o recondiţioneze parţial, păstrând tot ce a rezistat bine în timp.
Au fost împrospătate şi jantele originale, însă habitaclul a rămas practic intact, întrucât totul s-a păstrat în condiţie perfectă de-a lungul celor 28 de ani de când a fost fabricat automobilul. Există inserţii şi cusături specifice interioarelor Alpina, iar exemplarul ăsta mai are bifat şi un sistem audio de vârf, furnizat adiţional de Alpina pe atunci.
Probabil te întrebi în ce stare e azi şi partea mecanică, colecţionarii cunoscând că motorul acestui model rezistă bine, dar aproape toate au nevoie de schimbarea turbinelor pe la vârsta asta. Apropo, turbinele erau livrate de Garrett pentru Alpina. Ei bine, acest exemplar vine cu veşti liniştitoare şi la acest capitol, întrucât a beneficiat de lucrări de recondiţionare ample, la parcursul de 198,850 km. Ambele tubine au fost înlocuite, deci vor sluji mult timp înainte!
S-a instalat o nouă pompă de apă, un nou ambreiaj, ba chiar şi noi discuri şi plăcuţe de frâne, pe lângă mentenanţa obişnuită. Cu alte cuvinte, maşina a fost adusă la o stare tehnică impecabilă, capabilă să livreze aceiaşi 360 CP, capabilă să ajungă la aceeaşi viteză maximă şi azi, de aproape 300 km/h!
Fireşte, maşina are documentată toată istoria sa, în mâinile a doi proprietari. Primul a fost un german, care a deţinut-o din 1993 până în 2015, iar ulterior ea a fost importată în Suedia de către un pasionat, care i-a şi făcut toate aceste lucrări menţionate mai sus, în timp ce a savurat-o. Iar azi ea se vinde în orăşelul Saxtorp din Suedia, fiind gata să treacă în mâinile următorului pasionat aprig de BMW, de Alpina, sau pur şi simplu de maşini super speciale şi rare!
Costă. Costă mult. V-am spus mai sus că oricare din cele 507 exemplare produse costă o avere, dacă e în stare bună, iar maşina asta este într-o asemenea stare. Prin urmare, are şi un preţ pe măsură, de 62,000 euro! Dar asta nu face decât să certifice cât de valoroase au fost aceste modele şi cât de apreciate sunt şi astăzi, chiar şi la 200 mii km parcurşi! Să spui cuiva că ai dat 62 mii euro pe o maşină cu parcurs de 200 mii km — va zice că eşti cam dus cu pluta, nu-i aşa?
0
550
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!