(VIDEO) Pieton din Chişinău, de două ori la un pas de a fi acroşat de maşini la o singură traversare

30 Iulie 2021, 08:17
Redacţia PiataAuto.md
Uneori până şi traversarea unui drum la trecerea de pietoni poate fi o provocare dublă pentru pietonii din Chişinău. O situaţie surprinsă acum două seri, la 28 iulie, de un vizitator, pe strada Vadul-lui-Vodă din Chişinău, ilustrează perfect un asemenea caz, în care un pieton din capitală a fost de două ori la un pas de a fi lovit de maşini, la o singură traversare.
Prima dată a fost pus în pericol de un automobil care tocmai virase stânga de pe strada Maria Drăgan, iar această intersecţie şi manevra pe care o impune e una periculoasă mai ales când strada Vadul-lui-Vodă e aglomerată, din cauza unei proiectări proaste a intersecţiei. Şi în acest caz, şoferul s-a uitat la dreapta în a doua parte a virării, iar pietonul l-a neglijat, văzându-l în ultimul moment şi ocolindu-l la centimetri distanţă, într-un mod foarte periculos. Peste doar câteva secunde, în timp ce pietonul încerca să-şi termine manevra de traversare, un alt automobil de pe banda dreapta l-a observat prea târziu şi a frânat brusc în faţa sa.

Într-un final, pietonul a ajuns cu bine de cealaltă parte a străzii, dar cu siguranţă simpla experienţă de traversare a unei străzi n-ar trebui să arate niciodată aşa. Şi aici marea întrebare e dacă sunt de vină doar cei doi şoferi, sau e la mijloc şi o proiectare slabă a străzilor, intersecţiilor şi trecerilor de pietoni pe strada Vadul-lui-Vodă din Chişinău? Tu ce crezi?

Vezi mai jos întreaga situaţie.
0
4,096
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!