(VIDEO) Ce pedeapsă a aplicat ieri poliţia din Moldova când i s-a raportat un şofer ce dădea lecţii în trafic

28 August 2021, 09:19
Redacţia PiataAuto.md
În ultima săptămână tema unor şoferi ce decid să ofere lecţii periculoase în trafic, frânând şi tăind colţuri, alteori mergând până la injurii şi ameninţări directe, a ieşit în mod repetat la iveală. Iar joi, 26 august, am publicat aici, pe site, un caz similar din Polonia, în care un şofer de Audi a făcut acelaşi lucru, ieşind chiar din maşină şi ameninţând şoferii din spate. Cazul din Polonia, însă, a fost unul de exemplu prin felul în care poliţia din Polonia i-a livrat o pedeapsă imediată după ce şoferul din spate i-a raportat cazul şi i-a cerut ajutorul. În clipe numărate, şoferul de Audi a fost pus la respect, a luat o amendă uriaşă şi a rămas fără permis de conducere pentru minim 6 luni. Acel caz a devenit foarte rezonant în rândurile comunităţii noastre, iar ieri seară un vizitator ne-a expediat la redacţie proaspăta sa experienţă similară din Chişinău, dar şi felul în care poliţia noastră, din Moldova, a tratat acest caz.
Pentru ca situaţia din trafic să fie completă de la prima interacţiune, fără ca cineva să spună să, probabil, autorul filmării i-a făcut vreo manevră similară înainte, vizitatorul ne-a trimis materiale video începând cu primul moment. Iar acel prim moment e unul cât se poate de banal şi neimportat. La semaforul de pe strada Columna, intersecţie cu Mihai Viteazu, Seatul alb se afla pe banda din mijloc, când a dat peste o groapă semnalizată cu o placă reflectorizantă, direct pe ea, aşa cum le place drumarilor din Moldova să facă. Seatul a aprins indicatorul stânga, şi a început a ocoli încet groapa. Şoferul autor al filmării, venea din spate, i-a înţeles intenţia ceva mai târziu, dar oricum a frânat şi i-a dat voie să intre uşor pe banda sa pentru a ocoli acea groapă, pe care el n-o văzuse iniţial din unghiul său de pe stânga, respectiv, în tot procesul a existat şi un scurt claxon de atenţionare, din câte se pare.
Şoferul de Seat s-a arătat extrem de deranjat de situaţie, iar de aici încolo începe continuare absurdă care nu era necesară. Totul putea sfârşi aici, printr-o claxonare şi poate o nemulţumire reciprocă şi atât. Dar nu, la doar câţiva metri distanţă, şoferul de Seat generează un gest obscen, după care ia banda stângă şi frânează în faţa autorului filmării. Cel din spate schimbă banda 2 şi deplasarea continuă. După frânarea trecerea de pietoni pentru a trece peste denivelarea de acolo, Seatul taie brusc colţul şi frânează din nou, arătând apoi dreapta într-un soi de chemare la oprire şi continuarea conflictului pe viu.
Şoferul cu automobilul din spate, cu cameră de bord, nu opreşte, ci îl ocoleşte şi merge mai departe. La sensul giratoriu de la Calea Ieşilor Seatul accelerează din nou, şi se apropie din nou agresiv de autorul filmării, moment în care se vede şi faptul că are un copil minor pe bancheta faţă. Deci acel şofer era gata să iniţieze un conflict fizic pe viu, având un copil în maşina sa! După acest moment, Seatul taie colţul unui troleibuz, doar pentru a ajunge din nou în faţa maşinii care-l deranjase mai devreme. Ulterior, după alte câteva manevre, Seat-ul s-a depărtat, în fine. Ceea ce a urmat după asta, cu poliţia din Moldova, e cel mai puţin la fel de surprinzător şi oferă un contrase enorm faţă de cazul cu poliţia din Polonia.
Autorul filmării a mers în acea seară de 26 august la sectorul de poliţie Buiucani, depunând materialul video şi solicitându-le ajutorul poliţiştilor pentru procesarea acestui caz de condus agresiv.

Ieri, la 27 august, îl sună ditamai şoferul de Seat, direct, pe telefonul mobil şi-l ameninţă că se vor mai întâlni. Pe lângă faptul că această ameninţare sună atât de ca-n anii 90 şi atât de expirată, marea întrebare e de unde are acesta numărul de telefon. Şoferul l-a sunat pe poliţistul care procesa cazul, pentru a-l întreba, şi a aflat că şoferul de Seat are numărul de telefon... din cerere. Respectiv, pentru tot condusul agresiv, din câte a înţeles autorul filmării, şoferul de Seat s-a ales cu 400 lei amendă, adică vreo 19.5 euro. Deci, din câte se pare, poliţia a ales una din cele mai simple încălcări din toate cele aproape 4 minute de altercaţii şi a aplicat o amendă pentru ceva de genul încălcării marcajelor. Pe articolul de condus agresiv — nici vorbă, pentru că altfel ar fi trebuit să se lase şi cu suspendarea permisului. Însă, poliţia din Moldova a ales să nu acţioneze aşa, ba mai mult, a admis transmiterea numărului de telefon între părţi.
Autorul filmării mai aşteaptă răspunsul oficial al poliţiei pe poştă, dar e deja profund dezamăgit de acest contrast izbitor în felul cum acţionează poliţia noastră în asemenea cazuri şi ce pedepse livrează ea celor cu condus agresiv.

Ce părere ai de acest caz? Vezi întregul video mai jos. L-am lăsat aşa lung cum e, pentru a fi vizibilă întreaga situaţie.
0
1,394
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!