(VIDEO) Cum arată un pick-up transformat în camion de curse lungi în SUA

10 August 2021, 15:51
Redacţia PiataAuto.md
Zilele trecute am văzut cu toţii aici, pe site, mai multe exemple de camioane superbe din SUA, de la un Peterbilt creat chiar de uzină să aibă un apartament pe roţi până la un Volvo VNL modificat de un atelier special, care a primit un adevărat apartament regal la bord. Dar un şofer din SUA şi-a dorit să-şi creeze condiţii similare pe baza unui pick-up Ford. Iar în rezultat a obţinut un vehicul bizar, fascinant şi totodată unic în SUA.
Şoferului îi spune Tim şi el a luat la bază un pick-up Ford F-350 Heavy Duty, produs în anul 2000. L-a modificat cam 5 ani în urmă, însă abia acum a fost surprins întâmplător de un YouTuber pasionat de camioane din SUA şi astfel, şoferul, aflat de altfel la o vârstă la care alţii sunt demult pensionaţi, şi-a prezentat cu entuziasm camionul său. Transformarea camionului a durat cam un an şi jumătate.
Ca să transforme pick-up-ul original într-un ditamai camion, Tim a trebuit să lungească semnificativ cadrul, ranforsându-l totodată. Pe lângă cabina normală pe care o avea pick-up-ul original, cu două rânduri de scaune, acesta a primit un soi de mini apartament, unde încape o canapea confortabilă, un pat detaşabil, o masă şi alte câteva elemente de confort casnic, pe care şi le-a dorit la bord şoferul. Omul nu şi-a pregătit casa sa pe roţi pentru vizitatori, aşa că-n video-ul de mai jos se poate observa o oarecare dezordine în ea.
Camionul său are peste 9 metri lungime acum. E motorizat de un propulsor Power Stroke Ford de 7.3 litri, diesel, de 275 CP şi 712 Nm, cuplat la o cutie manuală.
A modificat o mulţime de alte mici detalii la interior, şi la construcţie. Şi-a pus tot soiul de senzori şi indicatoare, şi-a făcut o bară imensă de protecţie în stilul camioanelor clasice, şi-a pus un rezervor de motorină imens, care i-a ocupat aproape toată bena, şi într-adevăr, a reuşit să transforme acest pick-up imens într-un camion cu un apartament la bord. Întrebarea este doar cât de multă funcţionalitate de camion mai rămâne, or, un asemenea vehicul nu poate fi folosit ca un cap tractor în sensul clasic, ci mai degrabă doar să tracteze remorci mai mari, dar oricum, capacităţile unui asemenea camion nu se prea pot compara cu volumele imense de marfă transportate de camioanele mari. Dar, poate ne citesc mai mulţi şoferi profesionişti şi ar putea spune ei dacă există vreun segment de transporturi unde asemenea camion şi-ar putea demonstra o eficienţă mai bună?

Şi, pe lângă toată, fie că ne pare bizar sau fascinant camionul, e pur şi simplu plăcut să vezi cu cât entuziasm povesteşte şoferul şi proprietarul său despre el. Vezi totul în video-ul de mai jos, iar dacă ai nevoie poţi include şi subtitre. Apoi, scrie-ne în comentarii ce crezi tu despre aceste camion.
0
8,023
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!