Adio, Hi-Duk! Primul offroader electric, creat de o echipă de moldoveni, pleacă în istorie după un singur exemplar produs

12 Septembrie 2021, 13:32
Ilie Toma
În noiembrie 2020, ne-am entuziasmat împreună de vestea că o echipă de ingineri şi designeri moldoveni a creat primul automobil produs vreodată în Moldova, care e şi un offroader electric, pe deasupra. Îi spunea Hi-Duk, cu aluzie la cuvântul haiduc, şi se visa a fi un offroader utilitar pentru scopuri practice, de la munci în vinării sau pe dealurile Moldovei, până la conversii în care să servească serviciilor municipale pentru curăţarea parcurilor, măturarea de străzi sau orice altceva.
La Hi-Duk au muncit doi moldoveni extraordinari, şcoliţi şi cu experienţă vastă de peste hotarele Moldovei. Oleg Sargu, (dreapta în imaginea de mai sus) e născut la Străşeni şi a absolvit Georgia Institute of Technology din SUA. Maxim Conoplin (stânga în imaginea de mai sus), e absolvent al Coventry University din Marea Britanie. Oleg a lucrat 12 ani în SUA în domeniul marinei mecanice şi logisticii, iar Maxim a lucrat în echipa fostului designer-şef Volvo Cars, Steve Harper, care îşi crease o companie proprie în Marea Britanie. Am îndrăznit atunci să spunem şi îndrăznim şi acum: oameni cu o asemenea experienţă internaţională, de asemenea nivel, sunt foarte puţini în Moldova, dacă nu chiar unici.
Ei bine, în noiembrie Hi-Duk fusese dus la bun sfârşit, în primul său exemplar experimental, după o muncă asigură a celor doi, de la FabLab, cu suportul Universităţii Tehnice a Moldovei. Către acel moment, Oleg şi Maxim ştiau deja ce vor avea modificat pentru modelele de serie, cel mai principal element fiind trecerea la o baterie mai modernă, care se ieftinise între timp.

Visul acestor doi ingineri moldoveni era să găsească ulterior o cale prin care să poată pune în producţie Hi-Duk, în forma sa de serie. Aveau pregătită logistica, lista de componente ce putea fi asamblată local şi cea ce urma a fi preluată de la furnizori. Era nevoie de un suport pentru ca aceştia să poată pune la punct producţia, la un tempou iniţial de vreo 50 exemplare pe an, pentru a creşte spre 100, iar ulterior, poate şi mai mult, ajungând la certificări internaţionale şi export. Chiar dacă asta sună incredibil, ei n-ar fi fost unicii în lume care au pornit dintr-o ţară modestă, fără tradiţie de producţie auto, şi au ajuns la fapte reale. Recent, vă informam despre un camion electric ciudat din Kârgâzstan, care a fost pus în producţie tot prin efort local şi nişte soluţii mult mai spartane. Dar lucrurile s-au mişcat din loc, iar pentru start şi asemenea improvizaţii pot fi acceptabile. Iar un alt exemplu, de vis, este cel al Rimac, un producător din Croaţia, care a pornit tot de la un vis incredibil, ca o mână de oameni să construiască un ditamai supercar electric, într-o ţară care nu mai produsese maşini. Dar apoi au atras atenţia celor de la Porsche, care au investit zeci de milioane de euro în ei, apoi i-a integrat în grupul său şi recent, în anul 2021, le-a dat celor de la Rimac să gestioneze marca Bugatti, făcându-i de jure proprietari ai Bugatti!
Totuşi, în cazul echipei din Moldova, asta n-a fost posibil, din păcate, cel puţin nu până acum. În luna iunie publicam o actualizare, în care spuneam că Oleg şi Maxim au scos Hi-Duk-ul la teste de offroad. Dar, deja atunci ei spuneau că nici o instituţie a statului, nici o academie de ştiinţă nu a încercat măcar să ia legătura cu ei. De fapt, o singură Academie de Ştiinţă avem, dar e cu un buget uriaş, 1% al căreia putea salva echipa asta pe un an înainte, dându-le şansa la supravieţuire. Atunci ei spuneai că mai încearcă anumite opţiuni private de a transpune totuşi ideea în realitate.
Dar astăzi, după încă trei luni de la acele teste şi după 10 luni deja de la prima lansare, am aflat cu tristeţe că putem spune adio lui Hi-Duk şi întreg proiectului. Cei doi pur şi simplu nu mai au forţe să continue mai departe, nu mai au resurse. De fapt, cum ne spune Oleg, timp de doi ani ei au muncit cu toţii aproape doar pentru entuziasm, având o perioadă asigurate nişte salarii minime cu susţinerea UTM. Dar ulterior, nici măcar asta nu mai era. Respectiv, fără vreo retribuţie financiară şi cu o perspectivă neclară a ceea ce s-ar putea întâmpla mai departe, au început şi tensiunile între cei doi, presaţi de necesitatea de a-şi asigura o existenţă curentă. Până şi ei şi-au pierdut încrederea că proiectul lor va deveni realitate.
Cândva, la o discuţie anterioară de-a noastră, le-am sugerat să facă o campanie de crowdfunding, cerând suportul oamenilor, care ar fi putut dona în număr mare, dar cu contribuţii mici fiecare, ca acest vis să poată deveni realitate, spre mândria noastră a tuturor, că avem un prim producător de automobile în ţară. Dar le-a fost frică şi ruşine de ideea asta, gândindu-se că nu pot ieşi în faţa oamenilor cerând bani fără a avea certitudinea pe care şi-o doreau ei că lucrurile vor ajunge la producţie. Aici, sincer, noi credem că a fost o greşeală în a ezita. Trăim într-o epocă în care o sută de mii de oameni puteau dona câte 2 euro, câte 5 euro poate, fără a aştepta o maşină în schimb, ci pur şi simplu ca să le dăm acestor oameni talentaţi o şansă. Iar ei, cu un buget de 300-500 mii euro, ar fi pus la punct producţia la scară mică a acelor exemplare şi ar fi pornit carul din loc.
Asta nu s-a întâmplat însă. Oleg a fost cel care aştepta cel mai mult o iniţiativă din partea vreunei structuri a statului. Dar asta s-ar fi putut întâmpla într-un stat care a învăţat deja a gândi strategic. S-ar fi putut întâmpla în Israel, unde în asemenea cazuri apar repede fonduri de investiţii dirijate de stat, sau apare, de exemplu, armata, care îţi plasează o primă comandă majoră, ca să-ţi dea boost-ul necesar. S-ar fi putut întâmpla în Elveţia, în SUA, în Suedia, în multe ţări. Dar Moldova încă nu a învăţat să facă asta, din păcate. Efectiv nu funcţionează aşa statul la noi, din păcate. Aşa că nimeni n-a bătut la uşa lor cu acea propunere pusă pe hârtie, care să le dea soluţia magică.
Nici cu investitorii privaţi discuţiile n-au decurs cum şi-ar fi dorit ei. Se dorea cu totul altceva de la ei, într-o manieră mult mai puţin transparentă decât şi-ar fi dorit-o.

Aşa a ajuns echipa să se destrame, practic. Au trecut prin tensiuni umane de înţeles în asemenea context. Au trecut prin acuzări reciproce, prin încercări de a găsi totuşi, soluţii, împreună, până când au concluzionat că ideea nu mai are şanse la viaţă, pur şi simplu, iar să continue luni la rând să tot spere la ceva, fără măcar un salariu minim pe care să-i ia acasă, nu mai este posibil, pur şi simplu. În rezultat, cei doi ingineri şi designeri au început a-şi căuta alte oportunităţi de a-şi câştiga existenţa, uitând-se spre ce făceau anterior — colaborări cu alte companii externe din domeniu, care să le asigure o minimă decenţă.
Iar între timp, Hi-Duk-ul rămâne în halele UTM, construit într-un singur exemplar, dintr-un vis frumos, care va rămâne a fi un vis încheiat prea repede. L-am întrebat pe Oleg dacă ar fi vreo şansă de revenire, de reanimare a ideii Hi-Duk-ului. „Sincer, cred că ar fi, însă doar cu un suport radical din partea cuiva. Poate avem nevoie de un manager bun, care să ne gestioneze pe noi, cei din echipă şi să găsească acele oportunităţi, să le punem în aplicare, poate avem nevoie de un funcţionar public cu iniţiativă care să spună că uite, vă putem oferi un grant, un program de susţinere, un parteneriat. Cu ceva care ar fi bine pus la punct, cred că şi eu, şi Maxim, am uita de toate dificultăţile prin care am trecut şi am reveni să muncim la acest vis. Noi am muncit cu toată dedicaţia la el, am şti ce să facem pe partea de design şi inginerie ca să dezvoltăm lucrurile şi mai departe. Am vrea ca el să devină un produs care ne facă mândri şi pe noi, şi pe întreaga ţară! Acum, ne e ruşine, sincer. E un sentiment ciudat şi amar, că nu am reuşit să facem ceea ce am fi vrut, că nu am găsit susţinerea pe care o aşteptam, că n-am putut noi poate să ne organizăm mai bine.” — conchide Oleg.
Noi zicem că acestei echipe n-ar trebui să îi fie ruşine, în nici un caz. Ar trebui să învăţăm cu toţii să nu ne fie ruşine chiar şi de asemenea eşecuri. În toată lumea se întâmplă eşecuri şi adesea oamenii care trec prin mai multe asemenea experienţe ajung la final la cele mai frumoase succese. Pentru că aceste eşecuri de călesc, te fac să înveţi lecţii. Şi noi, ca ţară, poate ar trebui să învăţăm o lecţie din această poveste care sfârşeşte acum cu un eşec.
Sau poate nu sfârşeşte? Poate vedem cineva din noi soluţia aia, care ar permite renaşterea acestei idei şi ducerea ei la bun sfârşit? Poate ne citeşte un manager bun, un funcţionar public care ştie soluţia, un investitor, sau un simplu om cu o idee bună! Hai să-i ajutăm pe aceşti ingineri moldoveni, poate le aducem cineva din noi ideea potrivită!
0
16,682
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!