Un Fiat care îţi va aminti de Lada 2103, dar cu 100 CP autentici sub capotă, scos la vânzare în Italia

3 Octombrie 2021, 21:24
Ilie Toma
Inevitabil maşina asta îţi va aminti de Lada 2103 sau 1500S cum mai e cunoscută prin multe ţări. Formele rectangulare ale caroseriei, grila frontală, ba chiar şi farurile duble din faţă, nemaivorbind de portierele identice — toate sunt în măsură să creeze un deja vu pentru oricine e familiarizat cu designul lui Lada 2103. Şi chiar dacă ştim cu toţii că Lada 2101 e o versiune licenţiată a lui Fiat 124, ceea ce vedem aici e un alt model cu multe istorii neştiute, care mai avea şi nişte picanterii inginereşti extraordinare pentru acei ani: 100 CP sub capotă şi o cutie manuală cu 5 trepte!
Aşadar, ceea ce vedem aici nu e un Fiat 124, ci un Fiat 125 Speciale. Fiat 124, acel model pe baza căruia a fost creată Lada 2101, a fost lansat în Italia în 1966 şi deja primise reacţii fantastic de bune de la public. Dar în acei ani Fiat voia să concureze şi mai mult cu Alfa Romeo, în special cu modelul Giulia. Aşa că a creat iniţial modelul Fiat 125, care era o versiune uşor alungită a lui 124, cu ampatament mai mare, dar cu uşi identice, iar ampatamentul mai mare permitea deplasarea banchetei spate mai spre posterior şi crearea unui spaţiu mai mare la interior. La nivel tehnic, însă, Fiat 125 avea aceeaşi platformă tehnică, ca şi 124.
Către anul 1968, însă, cei de la Fiat au pregătit adevăratul as din mânecă, ce avea să lupte cu Alfa Romeo, atrăgând clienţii cu performanţe apropiate, dar cu preţ mai mic. Aşa a apărut în 1968 Fiat 125 Special, care păstrase aceeaşi platformă tehnică, având şi suspensie spate cu arcuri. Maşina avea, însă, o setare mai sportivă a suspensiei şi un aspect mai sport cu faruri adiţionale în stil de raliu, iar jurnaliştii din lumea întreaga au aplaudat-o după ce au testat-o la lansarea sa. Era o maşină incredibil de bună. Iar secretul era şi în ceea ce avea sub capotă.
Acolo a fost creat un motor de 1.6 litri, care avea o chiulasă diferită, arbori cu came modificaţi şi un sistem de evacuare diferit, o admisie sport, şi două carburatoare Weber. Paradoxul e că motorul ăsta a fost perfecţionat de fost inginer Ferrari, Aurelio Lampredi, iar azi mulţi îl numesc motorul twin cam Lampredi, rămânând în istorie ca unul din cele mai bine gândite motoare, ca s-a produs până în anul 2000! Motorul ăsta a fost mai apoi folosit la o mulţime de bolizi Fiat şi Lancia din motorsport, datorită genialităţii construcţiei sale. Chiar şi Ferrari Dino a folosit mai târziu un propulsor V6 cu blocuri cu construcţie similară Lampredi — într-atât de bun era acest motor!
Iar în anul 1968, el livra despre 100 CP pe Fiat 125 Speciale, iar unele surse spun că, cu o minimă reglare, puterea lui putea fi adusă până spre 110 CP. Fiat şi-a dorit să creeze din 125 Speciale un model care să concureze cu Alfa Romeo, aşa că a montat şi o cutie de viteze cu 5 trepte pe acest model, dar şi un diferenţial cu alunecare limitată pe puntea spate, numai bun pentru condus sportiv!
Maşina despre care vorbim noi azi e un Fiat 125 Speciale din 1969, cumpărată atunci în Sanremo, Italia. Păstrează şi azi plăcuţele de înmatriculare de atunci! Maşina a fost în mâinile unui proprietar potrivit încă de la început, care o savura pe drumurile curbate de lângă Sanremo, şi care participa regulat cu ea la curse sportive, făcându-i mentenanţa tehnică la un atelier care deservea şi maşinile piloţilor renumiţi de raliu ai Italiei.
În 2018, în mâinile altui proprietar deja, maşina a trecut la acelaşi atelier printr-o restaurare completă, de la caroserie la motor şi suspensie. Există poze şi un întreg dosar de documente, iar atunci odometrul a fost dat la 0. De atunci şi mâna azi, acest Fiat a mai parcurs 5,000 km savuroşi, iar acum a fost scos la vânzare, în oraşul Bologna din Italia.
Cât costă o asemenea mostră istorică a motorsportului şi a ingineriei italiene admirabile? Exact 20,000 euro e preţul cerut pe acest Fiat 125 Speciale, dar e o maşină care poate fi înregistrată drept vehicul istoric oriunde în lume din prima zi şi care poate fi condusă chiar şi într-o cursă din prima zi, având până şi cuşcă de protecţie la interior. Şi apoi, e o ipostază extravagantă a unei maşini ce are multe în comun cu Lada 2103, aşa că mai ales prin ţările estice vei avea imensa plăcere de a le spune oamenilor povestea ei savuroasă de mai sus, despre ADN-ul ei de raliu, despre cum se conduce, despre motorul ăla genial de sub capotă, dezvoltat de Lampredi, despre o maşină cu totul specială din istorie!
0
1,921
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!