(VIDEO) Cum să reanimezi un motor, care pare să-şi piardă din putere în timp

13 Noiembrie 2021, 14:18
Redacţia PiataAuto.md
Motoarele cu ardere internă au părţi în mişcare, au fluide care circulă prin ele, au combustie şi generează reziduuri, iar uneori asta duce la anumite depuneri sau la uzura pieselor în mişcare. Dacă mai pui în ecuaţie şi o mentenanţă nu foarte regulată, putem ajunge ca în 10-15 ani motorul să livreze cu 10-20 CP mai puţin decât îi avea iniţial, în dependenţă de motor şi construcţie. Nu e obligatoriu că se întâmplă la toate motoarele, dar la cele care adună în ele reziduuri şi au uzură — e destul de frecvent să se întâmple, iar cauzele exacte din motor pot fi foarte multe. Există chiar şi legende care spun că motoarele pierd cam câte 1 CP pe an. Dar e doar o legendă.
Încă mai mulţi ani în urmă, emisiunea britanică Fifth Gear a realizat un experiment interesant în acest sens cu un VW Corrado, cu legendarul motor VR6, fabricat în 1995. Când ieşise din uzină, acel VW avea 190 CP. Autorii experimentului au luat maşina aşa cum era şi au pus-o pe un dyno stand, pentru a-i măsura puterea efectivă, cât o avea la acel moment, după mulţi ani de exploatare. Rezultatul a fost de 177.5 CP. Deci, 12.5 CP pierduţi în timp, probabil din mai multe cauze cumulate. Marea întrebare, însă, era dacă poate fi oare acel motor reanimat la puterea sa iniţială, fără a se face vreo intervenţie capitală la el, fără a-l decoperta, fără a-i schimba vreun element în mişcare? Incredibil, dar s-a putut! Iar soluţiile sunt la îndemâna oricui.
Pasul 1 a fost să se cureţe sistemul de injecţie. Pe injectoare se pot aduna depuneri în timp, care limitează fluxul de combustibil, iar pentru a evita asta, există aditivi de curăţare. Autorii experimentului au folosit o singură sticlă de aditiv, de 250 ml, care costase mai puţin de 10 euro, şi au exploatat maşina o săptămână cu ea. Apoi au venit din nou la dyno stand. Rezultatul a indicat deja 183.4 CP. O reanimare considerabilă, deci.
Au urmat schimburi obişnuite de filtre şi ulei. Un filtru de aer nou, filtru de ulei şi uleiul în sine. După asta, rezultatul măsurării puterii a fost de 185.4 CP, deci încă 2 CP recuperaţi.
A urmat schimbul de bujii şi cablurile ce duc spre ele. O nouă măsurare pe dyno stand a indicat 188.7 CP, deci încă 3.3 cai-putere datorită bujiilor noi şi conectoarelor. Iar asta înseamnă deja doar o diferenţă de 1.3 CP faţă de cât avea motorul când era nou! Aşadar, practic doar aceşti 1.3 CP pot fi puşi pe seama uzurii, restul de 11.2 CP recuperaţi fiind doar datorită unei bune mentenanţe tehnice, la îndemâna oricui, şi necesară, la o adică, de a fi efectuată periodic în mod programat.
Vezi mai jos întregul experiment, care e valabil oricând şi pentru orice motor cu ardere internă, practic, chiar dacă cifrele şi efectul pot varia de la motor la motor, iar la unele motoare mai noi ar mai fi nişte lucrări adiţionale de făcut pentru reanimarea completă.
0
1,973
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!