Cum se circulă la orele nopţii pe drumurile înzăpezite din Moldova şi la ce ne putem aştepta dimineaţa

27 Decembrie 2021, 22:55
Redacţia PiataAuto.md
Moldova este cuprinsă aproape în întregime de un ciclon de ninsoare abundentă, iar noi am ieşit la această oră în împrejurimile Chişinăului, pe cel mai circulat traseu M2 Chişinău-Orhei pentru a vedea situaţia de pe drumurile ţării. În paralel, primim informaţii de la diviziunile regionale şi centrale ale poliţie despre situaţia în alte regiuni ale Moldovei, aşa că putem veni cu o actualizare despre situaţia drumurilor la orele serii târziu şi la ce ne putem aştepta dimineaţă în urma unei nopţi de ninsori abundente.
Prima impresie pe care am avut-o pe traseul M2 este că drumurile aproape că nu se curăţă la această oră. În cei 30 km cât am circulat, am văzut un singur tractor curăţind o singură bandă în zona traseului Măgdăceşti spre Cricova. În rest, chiar şi traseul M2 este acoperit din plin de zăpadă. Se circulă pe o singură bandă, din stânga, cea dreaptă fiind acoperită cu circa 15 cm de zăpadă, iar în mai multe regiuni se formează troiene pe marginea drumului.
Foto: aşa arată carosabilul de pe traseul M2 la orele serii

Un sector scurt de drum avea presărat nisip în rol de material antiderapant. Cealaltă parte a distanţei pe care am parcurs-o nu avea urme de material antiderapant, doar traficul încă existent la această oră fiind cel care mai menţinea una din benzi operabilă.
Ninsoarea e foarte intensă, iar în zonele mai puţin circulate zăpada atinge şi peste 20 cm, fiind la limita de a face înaintarea imposibilă pentru majoritatea maşinilor. În ritmul în care ninge, ne putem aştepta ca în a doua parte a nopţii şi mâine dimineaţă cele mai multe artere mai puţin circulate să fie blocate, iar cele mai intens circulate ar putea fi salvate doar dacă se va mobiliza mai multă tehnică de intervenţie, or, ceea ce am văzut noi între ora 21:00-22:30 e aproape inexistent pe traseul M2, spre exemplu.
Cititorii oştri care au circulat la orele serii pe traseele dinspre sudul Chişinăului ne-au raportat mai multe utilaje lucrând la curăţarea drumurilor, în special pe traseul M3 spre Cimişlia, dar şi spre zona Hânceşti sau Anenii-Noi. Poliţia a raportat că în sud-estul ţării, în raionul Ştefan-Vodă, din cauza temperaturilor mai calde, ninsoarea s-a transformat în ploaie, care însă îngheaţă pe carosabil, creând condiţii şi mai periculoase de polei.
Foto: poliţia intervine în tractarea maşinilor blocate, imagine venită de la poliţie

Drumurile sunt înzăpezite şi se circulă greu şi în nordul ţării, atestându-se mai multe situaţii de automobile blocate şi necesitate de ajutor din partea poliţiei.

Totuşi, cea mai abundentă ninsoare şi cele mai grele condiţii de înaintare par a fi în centrul ţării, tot în zona centru fiind atestate cele mai multe drumuri în care circulaţia camioanelor a fost deja interzisă. La intrare în Peresecina au fost oprite de poliţie 52 de camioane, cărora i s-a interzis deplasarea la dealul din localitate. În mod similar, 17 camioane sunt oprite la Anenii Noi şi peste 10 alte trasee din centrul ţării.
Într-un cuvânt situaţia de pe drumuri se agravează la această oră nocturnă, iar ninsoarea e tot mai intensă şi abundentă, trecând dintr-o simplă ninsoare de iarnă, într-un ciclon abundent, care va genera inevitabil blocaje mari de circulaţie. Previziunile meteo arată o continuare a ninsorii până dimineaţă şi pe parcursul zilei de mână, iar în ritmul în care drumurile ţării se acoperă cu zăpadă şi se îngreunează circulaţia, cel mai probabil dimineaţă vom avea de-a face cu foarte multe trasee blocate sau pe care se va circula extrem de lent şi dificil. Prin urmare, sfatul nostru e să încerci a lucra în ziua de marţi de acasă, să-ţi amâni întâlnirile şi să-ţi limitezi toate deplasările. Iar dacă va fi nevoie să conduci, asigură-te că ai maşina echipată cu toate necesare pentru înaintarea în condiţii dificile de iarnă.
1
2,045
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!