(VIDEO) Cum arată o Volga GAZ-24 cu motor V8 modern, cutie automată, aer condiţionat şi Alcantara la interior

11 Ianuarie 2022, 15:50
Redacţia PiataAuto.md
Volga GAZ-24, cu toate ediţiile ei perfecţionate ulterior, a fost unul din cele mai îndrăgite modele de cândva, prin urmare e de înţeles că şi astăzi există o mulţime de oameni care nutresc pasiune pentru această creaţie clasică. Unii aleg să le restaureze la condiţia autentică de uzină, în timp ce alţii aleg calea pe care a mers şi această Volga GAZ-24 albastră, de a o restaura autentic la nivel estetic, dar de a o moderniza substanţial la nivel tehnic.
Maşina asta a primit iniţial o restaurare pe caroserie de la proprietarul său, deţinător al unui service în Rusia. Acesta i-a ales nuanţa de caroserie, nu foarte departe de una din culorile originale, dar ceva mai intensă, totuşi. Au fost restaurate toate elementele de crom, iar farurile faţă au fost modificate cu altele de aceeaşi formă, dar cu elemente moderne, care nu se disting în aspect la prima vedere, însă. S-a optat, apropo, tot pentru iluminare halogenă, fără a se trece la elemente nefireşti pentru perioada sa, precum LED-uri sau xenon.
Maşina a fost încălţată în anvelope all-season, un pic mai late decât cele originale, iar partea cea mai interesantă e că suspensia a fost complet modificată. Pe puntea faţă s-a pus o suspensie de Volvo GAZ-31105, una din ultimele ediţii de Volga, iar partea bună e că toate elementele de fixare pe caroserie pot fi uşor adaptate. Apropo, maşina a primit şi o nouă casetă de direcţie, asistată hidraulic, aşa că şi senzaţiile de condus s-au schimbat radical.
Puntea spate vie de la Volvo 940, atât puntea rigidă în sine, cât şi frânele cu discuri de acolo. Dimensiunile se potrivesc, iar puntea de Volvo e una foarte fiabilă, mai oferind şi multe opţiuni pentru diferenţialul de acolo — blocabil sau nu — dar şi pentru raportul final de transmisie, existând mai multe variaţii posibile din uzină.
Puntea spate menajează puterea unui nou motor V8, instalat sub capotă. E vorba de renumitul motor V8 japonez de origine Toyota şi Lexus, cu numele de cod 1UZ-FE, aici fiind vorba de o ipostază cu VVT-i şi 280 CP! Da, e o Volga cu 280 CP! Motorul e cuplat la o cutie automată cu 5 trepte, care venea în tandem cu el şi pe modelul donator.
Paradoxul e această Volga, în ciuda modificărilor scumpe, care-i adaugă performanţă şi stil, are sistem de gaz GPL instalat pe ea! Da, proprietarul a vrut şi gaz, iar butelia ascunsă iscusit în portbagaj îi adaugă forţă de apăsare atât de necesară punţii spate.
A fost modificat şi întregul sistem electric al maşinii, fiind instalate cablaje noi. În general, tot ce se regăseşte sub capotă e nou, acolo nerămânând ceva original de Volga. S-a instalat şi un radiator pentru aerul condiţionat, întrucât această Volga are acum şi un asemenea atribut de confort.
S-au făcut modificări curioase şi la interior. Tot interiorul a fost tapisat cu Alcantara, de culoare maro. Scaunele faţă au fost schimbate, ele provenind acum de la Mercedes W124. Bancheta spate, însă, a rămas originală.
Există şi o cotieră cu port USB, deci Volga e cât se poate de conectată cu lumea modernă, având şi un sistem audio compact, dar modern. În zona cadranelor de bord există şi un indicator al cutiei de viteze, din cele care se instalau cândva pe Volgile din KGB, care a fost făcut să funcţioneze în tandem cu poziţia reală a cutiei de Toyota.
Şi, în fine, toate aceste modificări au fost omologate oficial, astfel încât poliţia să nu poată avea vreo pretenţie faţă de proprietar, or, în ultimul timp în Rusia poliţia duce o adevărată vânătoare cu modificările neautorizate pe maşini. Pentru ca totul să poată fi omologat, s-a plătit şi un impozit pentru puterea mai mare, impozit care e de peste 40 mii ruble, ceea ce ar echivala cam cu 475 euro.
Vezi mai jos prezentarea detailată a acestui restomod curios Volga GAZ-24 din Rusia. Dacă ai nevoie, poţi include subtitre cu traduceri automatizate.
0
1,461
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!