O Tatra 613 conservată într-o stare formidabilă, folosită cândva de serviciile de securitate din Germania de Est, scoasă la vânzare în zilele noastre

11 Februarie 2022, 22:10
Ilie Toma
Despre Tatra 613 am vorbit chiar acum o săptămână, într-un articol desfăşurat dedicat istoriei şi ingineriei speciale a acestui model, lansat în Cehoslovacia anului 1973, dar care a rezistat pe piaţă până în Cehia anului 1996. E un model fascinant, cu motor V8 de 3.5 litri, răcit cu aer, montat pe spate şi o lungime comparabilă cu limuzina S-Class de azi. Ei bine, iată că am reuşit să dăm şi peste o asemenea Tatra 613 expusă la vânzare în zilele noastre în Germania, păstrată formidabil de bine, şi am şi vorbit direct cu cei care o vând.
Dacă ar fi o maşină produsă în ultimii ani, poate n-ar fi atât de special faptul că s-a conservat bine, dar această Tatra e una din ediţia iniţială, numită 613-1, produsă în primii ani de la fabricare, sau, mai exact, în anul 1978! Revenind la cele spune în articolul de acum o săptămână, Tatra 613 a avut trei facelift-uri majore, care au împărţit modelele în 4 versiuni cronologice, 613-1, 613-2, 613-3 şi 613-4. Iar noi vorbim azi deci, de prima din ele, care s-a produs până în 1980, când a apărut versiunea 613-2.
Iar asta înseamnă că designul acestei maşini e aşa cum a fost gândit iniţial de către atelierul italian Vignale, care l-a creat, iar ingineria ei e aşa cum a fost concepută de către inginerii în momentul primar. Sub hayonul din spate e V8-ul de 3.5 litri cu carburator, care dezvolta 168 CP şi 265 Nm. Aşa cum am spus mai sus acesta e amplasat în spate, peste axul posterior, şi a răcit cu aer, existând şi un radiator de ulei, în circuit comun cu uleiul din motor.
Propulsorul era cuplat la o cutie de viteze manuală şi în această formă primară atingea 190 km/h. Se conducea superb de manevrabil, fapt pentru care o adorau şi preşedinţii, şi funcţionarii, dar mai ales agenţii din serviciile secrete şi speciale. Numai KGB-ul din URSS cumpărase peste 500 asemenea maşini din toate ipostazele şi versiunile cronologice, din cele nici 10 mii produse în toată istoria. Iar maşina despre care vorbim azi e tot una folosită de serviciile secrete, sau de securitate cum se numeau ele oficial, doar că nu din URSS, ci din Germania de Est de atunci.
Exemplarul ăsta, a fost fabricat şi importat în Germania estică în 1978, dar în primii 3 ani a circulat cu plăcuţe de înmatriculare în afara sistemului de evidenţă, deci plăcuţe de acoperire, efectiv, folosite de serviciile secrete. Sună ca o poveste greu de verificat, dar germanii de azi ne-au confirmat că istoria acestui exemplar a fost cercetată şi documentată de către expertul Michael Dunnebier, fost şef al muzeului de transporturi din Dresden, deci tot din Germania de Est. Dunnenbier este şi autorul a mai multor cărţi despre modele produse în fostul bloc estic, deci este cumva cel mai respectat expert în subiectul automobilelor Tatra din Germania de azi, concluziile căruia au rol de documente de expertiză.
De asemenea, istoricul maşini arată că mai apoi tapiţeria interiorului a fost schimbată tot în Germania de Est de atunci, trecând de la negrul original la un soi de maro.
De asemenea, i-a fost instalată şi o trapă panoramică în plafon, pe atunci foarte multe maşini care se vindeau în Germania de Est — precum Wartburg, Dacia, sau Lada — mergând la ateliere pentru asemenea lucrări. Există şi acte de la atelierul din Postdam, care a făcut lucrarea pentru această Tatra 613.
Maşina a fost pensionată din serviciile de securitate la sfârşitul anilor 80 şi a stat până de curând în mâinile unui proprietar, care i-a asigurat conservarea de mai departe. Maşina n-a fost restaurată şi are mici urme de vopsea imperfectă pe caroserie, însă nu e afectată deloc de rugină, iar starea mecanică e una superb de bună.
Cadranele de bord indică un parcurs de 65,000 km, dar nu există o istorie într-atât de bine documentată în cei 44 ani ai săi, încât să se poată spune cu exactitate parcursul. Se presupune, însă, că ar fi original, luând în considerare starea maşinii.
Şi, la cât de formidabil s-a păstrat această Tatra 613 şi la cât de puţine asemenea Tatra din primele ediţii mai există şi azi, maşina asta ar putea fi uşor recondiţionată sau chiar complet restaurată, pentru a fi adusă la perfecţiunea absolută. În oricare ipostază, însă, ea e o piesă preţioasă de colecţie, aşa că eram curioşi să aflăm cât se cere pentru această Tatra 613-1 din Germania azi, în zilele noastre.
Ei bine, costă 39,900 euro, aşa cum e ea. Nu ştim dacă e mult sau puţin, pentru că sunt prea puţine asemenea maşini în vânzare în lume şi apar prea rar, ca să există un preţ de piaţă format. Pentru cineva care adoră acest model, ar fi un preţ bun, probabil, raportat la gloria şi ingineria modelului. Dar în acelaşi timp, Tatra e o maşină pe care puţin o înţeleg şi o adoră, de asta şi o eventuală revânzare peste 10 sau 20 de ani e impredictibilă din punct de vedere al preţului şi a cât de repede se va găsi un alt cumpărător la fel de rafinat s-o înţeleagă şi s-o dorească. E mai degrabă o achiziţie pentru cei ce o cumpără doar pentru suflet, doar pentru că o înţeleg ei şi nu planifică decât s-o păstreze şi s-o savureze mult timp înainte.
0
14,864
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!