Poliţia din Germania explică de ce amendează conducătorii de ATV-uri şi motociclete ce înaintează prin păduri şi câmpuri

21 Februarie 2022, 15:07
Redacţia PiataAuto.md
Cei care au călătorit pe o perioadă mai lungă sau trăiesc în Germania ştiu că uneori poate fi dificil să găseşti o zonă de offroad în care să poţi intra legal, înaintând în voie pe acolo. Indicatoare de interdicţii, garduri ce limitează accesul şi multe alte elemente fac intrarea nepermisă de cele mai multe ori, iar ignorarea acestor interdicţii se lasă cu amenzi usturătoare. De curând, poliţia din Germania a amendat un grup mare de motociclişti în zona apropiată de oraşul Gunzenhausen pentru că au fost surprinşi mergând pe teren agricol şi în zone împădurite din jur, iar odată cu asta, poliţia a explicat public de ce e atât de dură în raport cu un asemenea fenomen.
Astfel, în primul rând poliţia aminteşte că în Germania asemenea activităţi sunt considerate sportive şi pot avea loc pe terenuri specializate, unde de obicei se plăteşte o taxă de acces şi se poate merge în voie, absolut legal. Cei ce aleg să înainteze pur şi simplu pe dealuri şi prin păduri, însă, riscă amenzi usturătoare. În primul rând, în cazul în care aceştia sunt prinşi călcând cu ATV-urile şi motocicletele pe teren agricol, motivul e evident — e o încălcare a proprietăţii private prin distrugere, or, astfel se distruge terenul şi plantele care pot fi însămânţate, pe lângă o lipsă clară de respect faţă de munca agricultorilor.
În cazul pădurilor, însă, motivele sunt două, iar unul din ele e neaşteptat. Primul ar fi distrugerea reliefului de pădure prin tasarea şi răscolirea lui de către ATV-uri şi motociclete, or, în provocările lor de offroad acestea adesea rod tot de sub roţile lor. Prin urmare, e vorba de afectarea propriu-zisă a relieful din pădure, ceea ce e calificată ca o distrugere a pădurii. Cel de-al doilea motiv e mai neaşteptat, poliţia anunţând că zgomotul motoarelor de ATV-uri şi motociclete în aceste escapade de pădure sperie animalele, care intră într-o stare de panică şi ies din pădure spre traseele asfaltate, circulate de automobile, generând astfel riscuri majore de accidente. Astfel, distracţia cu zgomot a unui grup de ATV-uri dintr-o pădure poate avea ca urmare producerea unui accident la 2-3 km depărtare, din cauza animalelor care percep acest zgomot drept pericol şi fug de el.
Prin urmare, poliţia din Germania a făcut apel la respectarea pădurilor şi câmpurilor, şi la aventurarea în asemenea activităţi doar în spaţii special destinate acestora, indicând că pe teritoriul Germaniei există mai multe asemenea locuri unde acest lucru poate fi făcut legal.
0
5,943
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!