Ingineria genial de simplă a canistrei metalice de combustibil, inventată acum 85 de ani

15 Martie 2022, 17:11
Redacţia PiataAuto.md
Unele lucruri care au devenit uzuale pentru noi sunt atât de genial de simple, încât le folosim decenii la rând fără a ne întreba prea multe despre ele, dar totodată nu simţim nevoia ca acestea să fie perfecţionate. Ani la rând, generaţii la rând le folosesc şi pentru că sunt atât de simple şi bine gândite din start, pur şi simplu devin eterne. Iar cum în ultimul timp s-au tot remarcat rânduri la unele staţii peco, unii şoferi încercând să pună benzină în tot felul de recipiente de plastic, interzise de fapt pentru transportarea carburanţilor inflamabili, mulţi şi-au amintit din nou de simplele canistre metalice, special prevăzute pentru a transporta în siguranţă combustibilul. Şi partea cea mai curioasă e că această invenţie absolut simplă şi practică, are de fapt o listă enormă de soluţii inginereşti aplicate în ea, care denotă cât de mult s-au gândit creatorii ei la toate situaţiile unde ar putea fi folosită.
Canistra metalică nu a fost inventată de un singur om, ci de o companie de inginerie din Germania, pe nume Muller, în anul 1937, şeful echipei de ingineri fiind Vinzenz Grunvogel. Dar există pe ici pe colo şi informaţii că, de fapt, părţi ale acestui design ingineresc au fost aplicate şi anterior. În fine, e mult mai interesant să aflăm componentele curioase din ingineria acestui lucru banal.
Aşadar, în primul rând însăşi forma ei e una gândită să permită plasarea ei în orice spaţiu mic din portbagaj sau benă pentru transportare uşoare. Forma asigură suficientă stabilitate în picioare, mai multe canistre pot fi uşor aranjate în benele camioanelor, iar în depozite permite şi supraetajarea lor. Iar greutatea a fost calculată pentru ca un om să poată duce câte o canistră în fiecare mână.
Iar pentru a fi dusă, ea are 3 mânere, concepute pentru practicism maxim în orice situaţie. Când e plină, canistra trebuie apucată de mânerul din mijloc pentru echilibru. Dacă mai multe canistre sunt mutate din mână în mână spre un şir de oameni pentru încărcarea rapidă a unui camion, de exemplu, fiecare poate apuca de mânerul din partea sa, tot procesul devenind mai rapid. La fel doi oameni mai puţin puternici pot duce împreună o canistră apucând fiecare de câte un mâner. Şi, în fine, dacă ai canistre goale, le poţi apuca de mânerele marginale şi poţi duce două într-o mână.
Pe partea laturilor înguste, există o sudură pe centru. Designul original prevede că acea sudură trebuie făcută pe o linie uşor adâncită în perete, adâncitura având rol dublu de rigiditate structurală şi de evitare a situaţiilor când sudura ar ieşi în afară şi ar ocupa loc inutil.
Pe părţile laterale mari, canistrele au profilări, de obicei 4 linii conturate într-o zonă rectangulară centrală. Da, şi acestea au rol de rigiditate structurală, însă mai un rol mai important al acestei forme este faptul că asigură capacitatea pereţilor laterali de permite expansiunea sau comprimarea volumului canistrei, sub acţiunea variaţiei de temperatură. Cu alte cuvinte, la temperaturi toride, benzina din interior se va dilata, iar pereţii vor permite uşoara expansiune a canistrei, reducând presiunea din interior şi, prin urmare, riscul inflamării.
În fine, ultima soluţie ingenioasă ţine de gura canistrei, pe care o ştim mai mult cu toţii. Forma deschizăturii e rectangulară cu colţuri rotunjite, fapt care permite ca lichidul să poată trece mai uşor dintr-o parte în alta. Tot acolo, în partea de sus, există un pic canal de aer, ca să permită înlocuirea lichidului cu aer în momentele de turnare. Şi, bineînţeles, există un mic cauciuc de etanşare, dar mecanismul de închidere e prevăzut aşa, încât să poată asigura o etanşare aproape ideală şi de unul singur. Iar prinderea acelei mici uşiţe de canistre evită orice şanse de a o pierde sau o scăpa, păstrând funcţionalitatea canistrei şi reutilizarea ei timp de zeci şi zeci de ani.
Până la acest tip de canistre, apropo, se foloseau tot soiul de forme nepractice, inclusiv canistre rectangulare făcute dintr-o tinichea mult mai moale, care dădeau scurgeri mai ales la transportare pe drumuri rele şi erau folosite de obicei o singură dată.
Unul din tipurile de recipiente de tinichea, folosite până la răspândirea canistrei metalice clasice

După apariţia acestei canistre, au mai existat încercări în primii ani de a copia doar parţial designul ei, fără sudura de pe centru sau fără elementele de expansiune de pe lateral, şi toate s-au dovedit a fi eşecuri, până când toţi au recunoscut că designul original e genial de simplu şi poate fi folosit de către toată lumea.
0
48,420
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!