Maşina din Italia care era cândva definiţia supercar-ului, un Ferrari F40 fascinant, scos la vânzare de cel care l-a cumpărat acum 30 ani

La sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90, dacă rugai un pasionat auto să-ţi spună un model de supercar, auzeai în primul rând Ferrari F40. Dacă întrebai ce modele de Ferrari ştie oricine, auzeai F40 în calitate de prim răspuns. Pentru că maşina asta era însăşi definiţia supercar-ului. Era atât de radical de nouă, atât de rapidă, atât de fascinantă ca design şi inginerie, încât a întruchipat însăţi esenţa a ceea ce însemna un supercar din Italia.

A fost creată să celebreze aniversarea a 40 de ani de Ferrari, de aici şi denumirea de F40. A fost arătată publicului la mijlocul anului 1987, iar publicul a înlemnit de fascinaţie, la propriu. Designul său era lat, rectangular, tupeist chiar, inspirat din stilul bolizilor de cursă, dar totodată suficient de civilizat cât să fie percepută ca o maşină de stradă. Şi nu era doar un design opulent, care să atragă atenţia. Totul avea o funcţie. Prizele de aer din bara de protecţie captau cu adevărat aer şi-l transmiteau spre motorul poziţionat median. Maşina era lată pentru că aşa îi dicta şasiul, motorul, performanţele de care erau capabile. Şi până şi spoiler-ul ăla uriaş, pe care unii îi arătau cu degetul, avea funcţie aerodinamică la vitezele demenţiale pe care le putea atinge un Ferrari F40. Iar modelul ăsta a fost şi ultimul model la prezentarea căruia a venit însăşi Enzo Ferrari, înainte ca acesta din urmă să treacă în nefiinţă în 1988.

Designul maşinii a fost elaborat de Pininfarina şi nu doar că s-a potrivit epocii, ci a şi definit-o. Dar funcţionalitatea era şi mai fascinantă. F40 a fost primul model care a aplicat pe larg materiale compozite pentru panourile exterioare de caroseriei, pentru a fi mai uşor. Şi pentru că aceste materiale permiteau o altă abordare, Ferrari a conceput o caroserie ce avea doar 11 piese, pentru că întreaga faţă era o singură piesă, la fel ca şi întregul spate. Iar odată deschis spatele, de exemplu, acesta deschidea un acces superb şi practic către întregul motor.

Iar motorul era un superb V8 twin turbo, cu blocurile poziţionate la 90 grade. Da, era un motor turboaspirat, cu două turbine răcite cu circuit cu lichid şi două intercooler-e. Motorul avea câte patru valve per cilindru, fiecare din cele două chiulase avea câte doi arbori cu came şi câte o curea de distribuţie separată.

Din cei 2,936 cm cubi ai săi, motorul unui Ferrari F40 scotea 478 CP, şi-i scotea la 7,000 rpm! Asta era suficient ca maşina să poată accelera de la 0 la 100 km/h în numai 4.1 secunde şi să atingă o viteză maximă de 324 km/h. În anul 1987!

Aceste performanţe erau posibile inclusiv datorită unei greutăţi incredibil de mici, de doar 1,110 kg. Caroseria din materiale compozite avea beneficii uriaşe, deci.

La interior, maşina era foarte spartană. Din dotări de confort, avea doar aer condiţionat standard. Scaunele erau acoperite cu material textil roşu, nu putea avea piele sau altă textură. O mulţime de componente de interior erau cu structura vizibilă, nu existau geamuri acţionate electric, iar mânerele uşilor era nişte cheutori flexibile.

Când venea vorba de alintare în opţiuni, cel mai interesant era la culoarea exterioară. Putea avea orice culoare îţi doreşti, atâta timp cât îţi doreai roşu. Da, Ferrari F40 se livra doar în roşu şi nimic altceva.

Şi se livra doar cu volan pe stânga. Cei de la Ferrari au ezitat să spună câte maşini vor produce, dar intenţionau să producă doar câteva sute. Cererea a fost atât de mare, însă, încât deja în anul 1989, când producţia era în toi, oamenii cumpărau exemplare între ei cu preţuri ce depăşeau 1 milion de lire. Astăzi, preţurile sunt întotdeauna de ordinul milioanelor, mai ales că până în 1992, cât a durat cariera lui F40, s-au produs mai multe decât estima Ferrari, dar mult mai puţine decât ar fi cumpărat fanii — doar 1,311 exemplare.

Ei bine, şi iată că una din aceste 1,311 maşini e scoasă la vânzare în Marea Britanie chiar de omul care a cumpărat-o în 1992, acesta fiind şi printre ultimele exemplare de Ferrari F40 produse. Doar 78 exemplare s-au vândut în Marea Britanie în acei ani, toate cu volan pe stânga, cum spuneam.

În primii ani, proprietarul l-a folosit mai intens, parcurgând circa 17,500 km cu el până în 1998. După aia, proprietarul a înţeles cât de mult îi creşte valoarea în timp şi a parcurs de atunci şi până azi doar încă 5,500 km în 24 de ani. Azi acest Ferrari are pe bord puţin peste 23,000 km, cu mentenanţe făcute doar la acelaşi service autorizat Ferrari şi la acelaşi mecanic. Într-un cuvânt, e exact acel F40 perfect până la absolut, pe care şi l-ar dori orice colecţionar şi pasionat!

Costă milioane, iar suma exactă rămâne a fi comunicată în discuţii avansate private. Însă mai mult ca orice, aici e fascinantă ingineria, istoria, designul acestei maşini şi perioada care a marcat-o ea în lumea auto. Or, puţine maşini în lume au fost la fel de influente şi notorii ca Ferrari F40, iar acest model italian şi-a meritat notorietatea din plin.