Un Mercedes SL compact în dimensiuni, dar suprem în consistenţa sa, cu un V8 de 5.6 litri sub capotă, scos la vânzare în Elveţia

18 Martie 2022, 20:52
Ilie Toma
În anii 50, dacă te gândeai la un Mercedes-Benz suprem de plăcut în condus, pe care să-l cumperi egoist, pentru plăcerea proprie de a defila pe drumurile Coastei de Azur sau prin Alpii elveţieni, acela era 300 SL. În anii 70, sau 80, dacă aveai de răspuns la aceeaşi întrebare, alegerea se îndrepta inevitabil spre Mercedes SL în caroserie R107, adică modelul despre care vorbim azi şi care era o continuare spirituală a SL-ului din anii 50, cu forme mai proeminente, specifice anilor 70 şi cu opulenţa inginerească specifică mărcii Mercedes din acea perioadă.
Modelul R107 a fost lansat în anul 1971 şi a fost unul din cele mai longevive din istoria Mercedes, fiind depăşit doar de G-Class. S-a produs timp de 18 ani consecutiv, până în 1989 — într-atât era de bun şi adorat. Şi s-a vândut în peste 237,000 exemplare, cifre care erau mai mult decât bune pentru o caroserie de nişă. Iar dacă am lua în considerare şi modelul înrudit SLC cu 4 locuri, cifra totală ar trece de 300 mii.
Şi modelul a debutat din start cu o filosofie absolutistă. Versiunile SL 350 şi SL 450, lansate primele, aveau motoare V8, chiar dacă maşina era, în esenţă, una compactă, măsurând circa 4.4 metri lungime. Mai apoi au apărut şi două versiuni cu motorizări cu 6 cilindri în linie în regiuni, dar marea parte a maşinilor au fost cu motoare V8.
Caroseria era şi ea inovativă, fiind un soi de coupe lat, cu două locuri, dar acoperişul era demontabil şi SL putea fi transformat în decapotabilă. Modelul a prins de minune la public nu doar în Europa, ci şi în SUA, unde silueta sa făcea din ochi celor fascinaţi de muscle-car-uri, iar calitatea şi imaginea de model premium îi selecta pe cei mai perfecţionişti dintre ei, care-şi doreau o treaptă ierarhic superioară în direcţia luxului. De fapt, Mercedes o poziţiona ca „maşina personală de lux”, iar asta a atras ca un magnet pe toţi cei care considerau că-şi pot permite să aibă o maşină absolutistă doar pentru ei, astfel încât pe durata de 18 ani a carierei modelului, două treimi din maşini s-au vândut în SUA.
Versiunile americane au avut o mare parte din carieră bare de protecţie mai mari, ca să se conformeze cerinţelor de siguranţă din SUA. Dar e interesant că în SUA motorul de top valabil pentru Europa din 1981, V8-ul de 5.0 litri, pe versiunea SL500, nu era disponibil, din considerente de restricţii ale emisiilor. Această situaţie a făcut ca vreme de vreo 5-6 ani unii americani să comande versiuni SL500 în Europa şi să le importe individual în SUA. Asta până când a apărut motorizarea SL560, aceeaşi ca şi pe maşina despre care vorbim azi.
Ea a fost lansată tocmai în 1986, iar asta înseamnă că s-a produs doar 3 ani din cei 18 ai modelului. Şi SL560 s-a lansat dimpotrivă, în afara Europei: în SUA, Australia şi Japonia. Iar sub capotă era magnificul motor V8 de 5,549 cm cubi, care dezvolta 230 CP relaxaţi, cu un cuplu maxim de 389 Nm.
Maşina beneficia de o cutie de viteze automată cu 4 trepte şi nu era făcută tocmai să bată recorduri de viteză, ci mai degrabă să livreze opulenţă fără efort.
Prindea prima sută în 6.8 secunde fără nicio problemă, iar viteza maximă era de 240 km/h. Motorul M117 se cub capotă se odihnea făcând aceste lucruri, pe o maşină de puţin peste 1,600 kg.
Pentru 3 ani, deci, maşina asta a fost motorizarea de vârf absolut, al unui Mercedes şi aşa gândit să fie suprem. Fără îndoială, deci, dacă ai vrea să colecţionezi cel mai savuros SL din generaţia R107, versiunea SL560 ar fi cea mai indicată. Iar maşina asta, scoasă acum la vânzare în Elveţia, e unul din cele mai superbe exemplare pe care şi l-ar putea dori orice colecţionar.
E un SL în culoare superbă şi rară, midnight blue, combinat cu un interior de culoare bej, tapiţat cu piele. Iar starea habitaclului, a caroseriei şi a întregului substrat tehnic e pur şi simplu impecabilă, apropiată de cea a unui model nou.
Şi există o explicaţie pentru asta. Maşina asta are un parcurs infim de doar 24,500 mile, echivalentul a aproape 40,000 km. Pentru o maşină produsă acum 35 de ani, asta înseamnă un ritm de puţin peste 1,000 km parcurşi pe ani.
Deci, avem în faţă un Mercedes conservat într-o stare fascinantă, cu toată istoria la pachet, pentru care se cer acum 65,000 franci elveţieni, echivalentul la tot cam atâţia euro. Dar pentru banii ăştia se livrează Mercedes-ul pentru plăcerea egoistă supremă al acelor ani, cu un imens V8 de 5.6 litri sub capotă şi cu o stare de maşină aproape nouă, chiar şi la 35 de ani de la fabricare. Şi la cum au fost construite aceste maşini, Mercedesul ăsta are toate şansele să arate la fel de bine şi peste 35 de ani, doar că va costa de 10 ori mai mult atunci.
0
3,172
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!