Permisele de conducere din Moldova au devenit recunoscute în Germania, dar examenul practic trebuie susţinut

5 Aprilie 2022, 16:09
Redacţia PiataAuto.md
Ministra de afacerilor interne a Republicii Moldova, Ana Revenco, a semnat la Berlin declaraţia de intenţie cu ministerul Federal al Dezvoltării Digitale şi Transportului din Germania, prin care se recunosc permisele de conducere eliberate în Moldova, deţinute de cetăţenii moldoveni stabiliţi în Germania.
Pentru cei care fac tranzit prin Germania nu se schimbă nimic, actele fiind recunoscute deplin ca şi până acum. Recunoaşterea permiselor este, însă, aşteptată de cetăţenii Moldovei stabiliţi în Germania, care trebuie să-şi perfecteze permise de conducere germane după o perioadă de şedere în ţară.
Astfel, obţinerea unui permis de conducere german va fi făcută acum pe baza transcrierii celui moldovenesc, însă examenul practic în Germania oricum va trebui susţinut. Deci, la modul practic, Germania recunoaşte doar pregătirea teoretică a permisului de conducere din Republica Moldova, iar susţinerea probei practice va rămâne în continuare obligatorie, astfel examinatorii din Germania asigurându-se, de fapt, de abilităţile de condus şi de cunoaşterea regulilor de circulaţie locale. Mai mult ca atât, autorităţile germane pot solicita şi prezentarea unui certificat medical care să confirme aptitudinile de condus. Moldovenii care vor trece prin procedura de transcriere a permisului şi vor susţine examenul practic urmează să achite taxele standard prevăzute în Germania pentru acest capitol. De acelaşi lucru urmează să beneficieze şi cetăţenii germani stabiliţi în Moldova.
Aşadar, care e beneficiul real la modul practic, până la urmă, dacă tot există examenul practic în ecuaţie? Ei bine, e tocmai în evitarea cursurilor teoretice şi practice, care costă bani şi care durează în timp. Practic, moldovenii vor fi scutiţi de aceste lecţii de şcoală auto şi după o eventuală studiere individuală mai detailată a regulilor de circulaţie din Germania vor putea merge să dea examenul practic.
0
18,415
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!