În Otopeni, România, s-a vopsit balustrada unui pod, cu tot cu asfalt şi cu maşinile parcate sub pod

20 Mai 2022, 21:58
Redacţia PiataAuto.md
Un grup de muncitori a avut azi o sarcină simplă pe un pod din Otopeni, în apropierea aeroportului cu acelaşi nume din România: să vopsească balustrada. Din păcate, însă, chiar şi lucrurile simple, încredinţate unor muncitori iresponsabili, eşuează în a fi bine făcute.
Sursa foto: Facebook / Valeriu Stoian

Aceştia au pulverizat vopseaua roşie peste balustradă, fără nicio grijă la faptul că acea vopsea ajunge şi pe obiectele din jur. Au vopsit astfel elementele de beton ce susţin balustrada, au vopsit asfaltul de lângă marginea podului, ba chiar şi marcajul cu linie albă continuă.
Sursa foto: Facebook / Cosmin Nicolae

Dar cel mai grav e că vopseaua pulverizată haotic a ajuns dincolo de pod peste maşinile parcate dedesubt. Caroseriile mai multor automobile au fost acoperite astfel cu un strat roşu de vopsea, fiindu-le provocate astfel daune materiale enorme.
Sursa foto: Facebook / Cosmin Nicolae

Nici măcar după primii metri vopsiţi într-o manieră vădit inestetică sau după primele maşini afectate de vopsea, muncitorii nu s-au oprit şi nu şi-au pus problema dacă, poate, nu fac bine ceea ce fac. Aşa că lucrarea a continuat, după cum se poate vedea şi în imagini.
Sursa foto: Facebook / Valeriu Stoian
0
15,041
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!