Nikola, producătorul de camioane electrice acuzat cândva de fraudă, anunţă că a livrat doar 11 camioane în acest an

6 Mai 2022, 17:01
Redacţia PiataAuto.md
Nikola, cândva o companie promiţătoare ce urma să fabrice camioane electrice, cu o evaluare enormă la bursă, pare să nu mai poată ieşi din starea de şchiopătare în implementarea producţiei de serie şi totodată pare să nu se poată debarasa de eticheta de o mare fraudă în continuă desfăşurare, chiar dacă atât fondatorul său, Trevor Milton, cât şi compania, au încheiat acel dosar de anchetă plătind sume mari autorităţilor din SUA. Cel mai recent anunţ al Nikola stipulează că în primul trimestru al anului 2022, compania a livrat doar 11 camioane electrice. În total.
Ca să amintim contextul, în vara anului 2021 procurorii americani au adunat un probatoriu imens, prin care demonstraseră că fondatorul şi compania au minţit publicul şi investitorii despre pretinsele camioane electrice pe care le-ar fi dezvoltat, în timp ce vehiculele erau, de fapt, nişte machete nefuncţionale, cu zero tehnologie dezvoltată de companie. Chiar şi modelul Nikola One, creat pentru a rivaliza cu Tesla Semi, nu era decât un şasiu de camion fără motor, iar pentru filmările materialelor video acesta a fost urcat pe o pantă şi lăsat să meargă pe inerţie. Pusă în faţa dovezilor, compania n-a putut să se justifice, decât să declare că intenţiile au fost oricum bune şi oricum planificau să dezvolte şi să producă acele camioane.
Într-un final, în producţie nu a ajuns acel camion cu design fascinant, Nikola One, ci un model numit Nikola Tre, creat pe un şasiu de Iveco, cu o singură punte motrice şi efectiv cu tehnologie cumpărată de la furnizori şi pusă la un loc fără nici o inovaţie în plus. Iar cât Nikola tot şchiopătează, în lumea camioanelor deja există o mulţime de modele electrice produse în serie, de mărci renumite.
În 2021, pentru a încheia anul măcar cu o cifră minimă de livrări, Nikola a anunţat la sfârşitul anului că a produs 5 camioane şi a livrat primele 2 clienţilor. Şi promitea că în 2022 deja va demara producţia de serie. Pentru comparaţie, Nikola pretindea cândva că are 7,000 de precomenzi, cifră care s-a dovedit ulterior a fi falsă, bazată pe estimări teoretice.
Acum, după un trimestru de an 2022, Nikola a anunţat că a livrat doar 11 camioane clienţilor în 3 luni. Dar, ca să liniştească spiritele, spune că a pus deja la punct producţia de serie şi iată-iată va veni şi succesul, după ce în primul trimestru compania a mai înregistrat pierderi de 152.9 milioane de dolari. Pentru că a fost obligată de autorităţi de detalieze comenzile în comunicatele sale, compania anunţă că are 134 de comenzi confirmate şi 510 scrisori de intenţii şi memorandumuri semnate cu clienţi interesaţi. Deci, o cifră mult mai mică, departe de promisiunile grandioase iniţiale.
Şi asemenea situaţii n-ar fi posibile, dacă investitorii n-ar fi atât de setoşi de asemenea companii promiţătoare de lucruri formidabile. Or, până şi după acest anunţ dezamăgitor al Nikola, acţiunile companiei au mai crescut cu 5%, pe fundalul unor speranţe neclare. Totuşi, valoarea actuală a companiei e infinit mai mică decât în zilele de apogeu, când povestea despre fraudă nu ieşise la iveală. Aşa că Nikola încă mai are de demonstrat că poate fi luată în serios. Iar cu 11 camioane electrice livrate în 3 luni, mai e mult de muncă.
0
5,120
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!