Câţiva foşti angajaţi Tesla au conceput o remorcă pentru maşini electrice, care are baterii adiţionale şi electromotoare

18 Iulie 2022, 11:28
Redacţia PiataAuto.md
Acum două săptămâni, ne uluisem cu toţii de o remorcă stângace adusă de Tesla la o expoziţie din Germania, pe acea remorcă fiind poziţionate panouri solare. Ei bine, acum câţiva foşti angajaţi ai Tesla, care au format un start-up pe nume Lightship, au prezentat ideea unei remorci pentru maşini electrice, care are şi panouri solare pe acoperiş, dar şi electromotoare şi baterii mari, pentru stocarea electricităţii. Aceştia spun că remorca va fi de un mare ajutor pentru maşini electrice, dar efectiv, pe lângă încărcarea bateriilor maşinii, trebuie să încarci şi bateriile ei, stând de două ori mai mult la priză.
Creatorii ideii şi fondatori start-up-ului sunt Ben Parker, fost ingineri de baterii al Tesla, şi Toby Kraus, care a lucrat în departamentul de finanţe al Tesla şi apoi Proterra. Ideea iniţială de formare a start-up-ului lor a fost electrificarea camionetelor de servire a mâncării de stradă, dar, odată ce ideea panourilor solare pe maşini a fost implementată de Lightyear 0, iar apoi şi acea remorcă Tesla părea să studieze aceeaşi idee, şi foştii angajaţi Tesla au venit cu propria idee, pe care au anunţat-o în grabă, fără a avea vreun design sau parametri tehnici calculaţi, ci doar câteva schiţe grafice şi un concept.
Foto: Toby Kraus şi Ben Parker, foştii angajaţi Tesla, fondatori Lightship

Practic, ideea lor presupune ca remorca să fie una funcţională, cu o mini casă la bord, de exemplu, cu locuri de dormit şi tot ce ţi-ai dori de la o asemenea remorcă de călătorii. Doar că ea ar avea acoperişul complet acoperit cu panouri electrice, care s-a încărca atât în mişcare, cât şi la staţionare. Şi pentru că autonomia maşinilor electrice are prea mult de suferit când acestea tractează remorci mari şi grele, cei doi s-au gândit că remorca are nevoie de propulsie proprie, pe baza unor electromotoare, consumând energia din propriile baterii. Dar nici ideea asta nu e nouă, ea fiind prezentată în luna ianuarie a acestui an de către cei de la Airstream, sub forma unei remorci conceptuale, cu inginerie mult mai avansat proiectată. Doar că remorca Airstream nu avea panouri anunţate, însă putea face echilibristică, înaintând singură pe distanţe mici, fără a fi cuplată la o maşină.
Foto: Remorca Airstream, prezentată la începutul acestui an

Partea adiţională din ideea foştilor angajaţi Tesla e că remorca lor ar putea fi încărcată parţial şi de la soare şi, teoretic, când staţionează poate oferi energie şi maşinii, într-un flux mic, totuşi. Dar încărcarea maşinii de la remorcă nu e logică decât la staţionări lungi, datorită energiei solare. În rest, încărcarea maşinii cu preţul descărcării remorcii va însemna că mai târziu remorca va rămâne fără energie şi maşina va trebuie să consume mai mult ca să o tracteze.
Foto: Schiţa remorcii, dezvăluite de foştii angajaţi Tesla

Ideea principală, enunţată de foştii angajaţi Tesla e rezumată în câteva fraze, care ridică imediat şi o întrebare de logică. Ei spun că o maşină electrică îşi înjumătăţeşte autonomia când tractează o asemenea rulotă obişnuită, sau autonomia devină chiar mai mică. Remorca lor electrică rezolvă problema şi, având o baterie cam de mărimea lui Tesla Model 3, îţi permite să ai o maşină cu autonomie normală plus o remorcă cu autonomie normală, iar astfel vei avea autonomia iniţială asigurată şi nu va fi nevoie să te opreşti atât de des pentru reîncărcare. Problema de logică, însă, e că va trebui să stai dublu timp la priză, pentru că va trebui să încarci maşina, apoi să conectezi şi rulota la încărcare şi abia apoi să pleci mai departe în călătoria ta.
Foto: Singura imagine prezentată de Lightship pentru remorca lor
0
2,232
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!