Accident grav în Italia, între o camionetă condusă de un şofer român şi un BMW X5 în care se aflau moldoveni

18 Octombrie 2022, 09:33
Redacţia PiataAuto.md
Un accident grav s-a produs în duminică dimineaţa în Italia, în tunelul San Bartolomeo din provincia Imperia, pe autostrada A10. În interiorul tunelului s-au lovit frontal o camionetă condusă de un şofer român, de 32 de ani, şi un BMW X5, în care se aflau doi moldoveni şi o ucraineancă, iar un pasager moldovean din BMW a decedat pe loc.
Acea porţiune de tunel e una pe care se circulă în două sensuri, iar şoferul moldovean de BMW ar fi cel care a ieşit pe contrasens şi a provocat accidentul, conform cercetărilor preliminare ale poliţiei din Italia. Pe scaunul din dreapta se afla o pasageră în vârstă de 30 de ani, originară din Ucraina, dar stabilită în Italia, iar pe bancheta din spate — un alt cetăţean moldovean stabilit în Italia. În urma impactului, moldoveanul în vârstă de 56 de ani, care se afla pe bancheta din spate, a decedat pe loc. Pasagera din faţă, din BMW, a fost rănită, la fel ca şi şoferul român din camionetă, şi ambii au fost preluaţi de medici la spital.
Şoferul din BMW a fugit de la locul accidentului pe jos, lăsând victimele accidentului fără ajutor. Acum, acesta e căutat de poliţie şi riscă închisoare.
0
3,851
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!