Istoria curioasă a momentului de acum 90 de ani, când un singur om a călătorit singur cu o Skoda prin Sahara, până în inima Africii

Şi astăzi o călătorie a unui singur om, cu o singură maşină, prin Sahara până în inima Africii sună ca o aventură dificilă, mai ales dacă ea conţine înaintare în deşert, unde poţi rămâne împotmolit şi unde nu ai cui cere ajutor. Dar acum 90 de ani, într-o maşină din acele vremuri, toată aventura părea de-a dreptul imposibilă, şi semăna mai degrabă cu expediţia unui explorator geografic decât a unui pasionat de maşini. Ei bine, la 17 februarie 1993, acum exact 90 de ani, cehoslovacul Jiri Hanus urca la bordul unei Skoda 633 şi pornea să traverseze de unul singur deşertul Sahara.

Atunci, în 1933, Jiri avea 27 de ani, iar scopul lui era să traverseze toată Sahara de unul singur, demonstrând că maşina sa cehoslovacă va fi capabilă să o facă şi va rezist. Îşi dorea să o ia ulterior spre vest, îndreptându-se spre capitala Senegalului, Dakar. Da, acelaşi Dakar care avea să dea numele raliului circa 40 de ani mai târziu. Dar această expediţie a lui Jiri Hanus şi a Skodei sale se întâmpla cu peste 45 de ani înainte ca primul raliu Paris-Dakar să aibă loc!

Anul 1933 a fost şi anul în care criza economică mondială făcea deja ravagii, iar Skoda fusese rapidă în a reacţiona la aceste provocări punându-se pe crearea unor modele accesibile. Iar modelul 633 era parte din ele, lansat şi el tot în 1933. Maşina avea un motor de 1,8 litri sub capotă, însă el avea 6 cilindri şi dezvolta 33 CP, de unde şi deriva denumirea de 633.

Maşina fusese creată să fie accesibilă în cost, dar şi durabilă ca rezistenţă, fiind special concepută să facă faţă şi ţărilor în care drumurile erau foarte rele. Tocmai de asta, ideea ca o asemenea Skoda să străbată Sahara şi să fie pusă la un test de viaţă reală, apoi să înainteze prin ţări africane, a părut foarte atractivă celor de la Skoda, şi le-ar fi deschis perspectiva de a deveni cunoscuţi şi de a se lansa pe pieţe noi, minimizând astfel efectul crizei economice. Jiri Hanus era un apropiat al uzinei Skoda, întrucât era şi fiul directorului de inginerie şi producţii militare la Skoda. Aşa că ideea sa a fost susţinută, iar o Skoda 633 i-a fost alocată pentru acest test suprem. Însă, nici Jiri n-a estimat cât de greu va fi să parcurgă traseul expediţiei.

Maşina era una standard, ca oricare alta produsă pentru orice alt client. Jiri a refuzat să înstaleze până şi anvelope mai moi de deşert, insistând să păstreze anvelopele cehoslovace standard, Kudrnac Everit, produse în Nahod. Maşina costa 45.500 coroane cehe la acea vreme, cifră care se voia mai accesibilă, dar în condiţiile crizei, salariul mediu în Cehoslovacia în acea perioadă era de 800 de coroane. Şi tot circa 800 de coroane costa un costum bărbătesc pe atunci. Erau paradoxurile crizei, şi poate tocmai de asta Jiri voia să pună atât de mult accent pe produsele cehoslovace şi pe industria cehoslovacă, care trebuia susţinută.

La 17 februarie 1933, el pornise spre Africa dintr-un sătuc mic din Cehoslovacia, numit Radlik, situat cam la 25 km nord de Praga. Tot drumul iniţial, până spre portul francez Marsilia, maşina a trebuit să înainteze prin zăpadă, parcurgând 1.454 km în 5 zile.

În Marsilia, Skoda a fost urcată pe un vapor şi a călători la bordul lui până în capitala Algeriei, unde a ajuns la 24 februarie. Cei de acolo s-au mirat că acest aventurier s-a pornit în Sahara cu o maşină acoperită şi-l întrebau cum are de gând să facă faţă căldurii. Îl mai întrebau dacă are arme la bord, pentru a se apăra de pericolele deşertului şi-i cam sugerau că e un pic nebun să pornească singur prin deşert.

Pe atunci, Algeria şi o mare parte din teritoriile de la sud, dar şi Senegal, erau colonii franceze, iar Jiri a încheiat un contract cu o companie franceză de transport ce opera în acele regiuni, pentru a putea apela la ea pentru un vehicul de salvare, dacă va fi nevoie. Cei de acolo i-au recomandat să urmeze stâlpii de telegraf, ca să nu se rătăcească, într-o perioadă în care, fireşte, nici GPS-uri nu existau, iar deşertul presupune întotdeauna la rătăcire. Mai mult ca atât, din primele clipe de aflare în Africa, Jiri şi-a pierdut busola, iar pe navă îi fusese furată o cutie de instrumente, pe care trebuia să se bazeze în caz de reparaţii.

Înaintarea a fost anevoioasă, or, maşina cu doar 33 CP se chinuia să meargă prin terenul accidental. Totul tremura pe nisipul pietros, până când Jiri a descoperit că, cu cât mai repede merge, cu atât mai puţine vibraţii reuşesc să răzbată. Aşa că a gonit din plin, până a dat de nisip mai afânat, unde roţile înaintau pe jumătate afundate, astfel încât vitezometrul îi arăta 70 km/h, însă el înainta cu maxim 50 km/h, diferenţa ducându-se într-o constantă alunecare şi afundare prin nisip. Şi toate astea erau încă înainte de Sahara cea adevărată şi dură.

Pe acolo, prin deşertul propriu-zis, avea doar o staţie de benzină în mijloc, aşa că se bizuia doar pe benzina din rezervor şi canistre. Avea şi apă cu el, şi două doage de la un butoi vechi, pentru a le plasa sub roată, în caz că se împotmolea. În total, avea 173 litri de benzină, 25 de litri de apă normală şi alţi 3 litri de apă minerală. Pe lângă asta, avea şi 15 litri de ulei, într-o perioadă în care consumul de ulei la motoare era o normalitate. Cei experimentaţi în asemenea călătorii îi spuseseră că mai avea nevoie de 52 de litri de apă, după standardele de consum în asemenea călătorii şi-l preveniseră că alţii, care neglijaseră rezervele de apă, ajunseseră să bea apa din radiatorul maşinii sau să piară cu totul. Skoda sa, însă, folosea anti-freeze pentru răcirea motorului, dar Jiri a refuzat să mai ia apă, pentru a nu avea greutate prea mare a întregii maşini.

Condiţiile dure şi-au arătat efectul în curând. Jiri a început a avea halucinaţii, încercând să economisească apa. Pe acest segment de deşert, urcase la bord un localnic cu el, care văzuse starea în care se afla Jiri, dar nu putea nici conduce maşini, nici să-l ajute prea mult. A fost mai mult o luptă constantă de a-l readuce la realitate pe Jiri Hanus.

Jiri încerca să-ţi menţină luciditatea cu apă, atent porţionată, dar totodată conducea într-un ritm mai intens decât ar fi fost recomandat şi normal. Cei 1.300 km de deşert au fost parcurşi în 48 de ore, aproape fără întrerupere, în loc de peste 3 zile, cât dura în mod normal. Localnicul care-l însoţea a coborât, iar el şi-a continuat drumul spre Dakar mai departe, deja fără riscul de a rămâne fără apă şi benzină.

A gonit şi pe aici cât de rapid putea, într-un relief car varia de la terenuri acoperite cu iarbă până la drumuri abia vizibile. A trebuit să treacă printr-o zonă cu incendiu de vegetaţie, unde şi-a închis total geamurile ca să nu fie afectat de căldura focului şi a străbătut drumul alături de flăcări. Dar a ajuns într-un final la Dakar.

La fiecare două zile, maşina trebuia unsă din nou cu lubrifiant. Anvelopele cehoslovace au avut doar două pene în toată călătoria. A parcurs prin Africa 6.546 km, cu o medie zilnică de 436,6 km, iar într-o zi atinsese 727 km, ceea ce constituia un record de kilometri parcurşi într-o singură zi în Africa. Din Dakar, maşina a fost pusă pe un vapor şi a călători până în Gibraltar pe mare, iar de acolo din nou pe uscat spre Cehoslovacia.

La 17 martie 1933, Jiri Hanus ajungea înapoi în Radlik, la exact o lună după ce plecase. Parcursese în total 9.716 km, iar consumul, date fiind condiţiile, a fost mai mult decât decent, situându-se, în mediu, la 13,75 litri/100 km. Cel mai important, însă, maşina a rezistat dârz şi a confirmat fiabilitatea produselor cehoslovace din acea vreme. Iar această rezistenţă a maşinii a inspirat un adevărat val de călătorii şi aventurieri.