(VIDEO) Acesta e un VW Passat din Moldova, care a ieşit din zona de confort şi a fost convins că poate transporta mobilier şi în portbagaj, şi deasupra, şi într-o remorcă

22 Mai 2023, 10:52
Redacţia PiataAuto.md
O scenă aproape inimaginabilă a fost surprinsă pe un traseu din Moldova acum două zile. Un VW Passat pare să fi ieşit din zona de confort despre care tot vorbesc trainerii de dezvoltare personală şi a fost convins că poate transporta mobilier atât în portbagaj şi în zona banchetei spate, cât şi deasupra pe pavilion, dar şi într-o remorcă, pe care o tracta. Şi dacă ingineria germană a Passat-ului B4 indestructibil e rezistat tratamentului extrem, atunci cea sovietică a remorcii — nu.
Remorca s-a răsturnat din cauza greutăţii mari şi a dezechilibrării. Dar şoferul din VW pare să nu fi înţeles că ea s-a răsturnat şi a vrut s-o tragă spre acostament, forţând-o să se târască pe asfalt, cu roţile în sus. Maşina dădea semne clare de împotrivire, ori, remorca nu aluneca prea uşor cu roţile în sus, dar ceva pare să-i fi sugerat şoferului că acesta va reuşi în cele din urmă să-şi ducă intenţia la bun sfârşit.
În rezultat, remorca s-a dezintegrat şi a lăsat tot mobilierul din ea în mijlocul drumului. Pe lângă indulgenţa pe care o putem avea pentru nevoile acestui şofer de VW, toată fapta comportă, totuşi, un mare risc de siguranţă pe drumurile publice şi totul poate părea puţin grav şi iertabil, până când o asemenea remorcă ar fi provocat un accident cu o întreagă familie la bord, de exemplu.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
Sursa video. Facebook / TrassaMD
0
4,380
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!