(VIDEO) Lecţie oferită unui şofer de Mercedes, care a încercat să ocolească o coloană lungă pe contrasens în Chişinău

11 Mai 2023, 14:40
Redacţia PiataAuto.md
Există unele străzi în centrul vechi al Chişinăului, care sunt inevitabil foarte aglomerate la orele de vârf. Una din ele e strada Alexandru Hajdeu, care, fiind îngustă şi având doar câte o bandă pe sens, formează aglomeraţii mai ales într-una din direcţii. În asemenea situaţii, se găesc uneori şoferi care vor să ocolească toată coloana lungă de maşini mergând pe contrasens, în speranţa că vor reuşi să ajungă la intersecţie înainte ca să le apară o maşină în faţă, care ar circula regulamentar pe banda sa, pe acea parte a drumului.
Ei bine, un şofer de Mercedes E-Class, cu plăcuţe de înmatriculare poloneze, a încercat să facă o asemenea depăşire tupeistă pe contrasens astăzi dimineaţă. Doar că la un moment dat i-a venit în întâmpinare o maşină, cea a autorului filmării de mai jos. Acesta l-a claxonat şi a insistat ca şoferul de Mercedes să-i elibereze drumul, aşa că celui din urmă nu i-a rămas să facă altceva decât să se conformeze şi să dea în marşarier.
Şi a trebuit să dea destul de mult, aproape până la coada coloanei, înapoi, primind astfel o lecţie ad-hoc despre respect reciproc şi siguranţă în trafic.
Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Telegram / StopHam Moldova
0
37,094
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!