(VIDEO) O Tesla condusă autonom vede un pieton pe trecere, dar nu opreşte să-i acorde prioritate, pentru că a considerat că reuşeşte să treacă

18 Mai 2023, 10:37
Redacţia PiataAuto.md
Sistemul de condus autonom FSD al celor de la Tesla mai are încă lacune care se tot fac observate din când în când, iar producătorul, care-l tot actualizează în permanenţă, nici nu pretinde că acesta e deja perfecţionat, prin urmare nici nu recomandă condusul cu acesta fără urmărirea drumului. Dar se pare că unele decizii ale sistemului FSD sunt de-a dreptul controversate, mai ales atunci când sistemul decide să se comporte ca un şofer care consideră că „reuşeşte”, strecurându-se acolo unde ar fi trebuit să oprească în mod normal.
O asemenea situaţie a fost surprinsă de curând de un proprietar şi pasionat de Tesla, în timp ce-şi lăsase maşina să conducă autonom prin San Francisco. Tesla s-a apropia de o trecere de pietoni, iar pe partea opusă a drumului un pieton deja începuse a traversa. Sistemul FSD a recunoscut pietonul, după cum se poate vedea pe ecranul central.
Dar maşina n-a acţionat regulamentar, cum ar fi trebuit, să oprească la trecere, ci a continuat să înainteze, calculând că va reuşi să treacă până la pietonul să ajungă la mijlocul drumului, pe banda sa. Deşi Tesla n-a lovit pietonul, manevra e periculoasă şi ilegală în California, unde maşinile trebuie să oprească în asemenea caz. Prin urmare, sistemul autonom, se pare, a decis să acţioneze ca un şofer iresponsabil, încălcând regulamentul şi strecurându-se mai repede.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
17,828
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!