Serpentinele de la Peresecina au acum 107 elemente de iluminare pe bază fotovoltaică, integrate în asfalt

29 August 2023, 09:28
Redacţia PiataAuto.md
Serpentinele de la Peresecina, de pe traseul R6/M2 din Moldova, sunt locul unde se produc nenumărate accidente, atât când condiţiile meteo determină o aderenţă scăzută, cât şi atunci când se efectuează depăşiri neregulamentare sau supraestimări ale vitezei cu care maşinile pot intrat în viraje pe aici. Acum autorităţile au decis să sporească siguranţa pe acest sector de drum, instalând 107 elemente de iluminare pe bază fotovoltaică, integrate în asfalt.
Elementele de iluminare sunt instalate pe mijlocul drumului, aproape de linia continuă separatoare a sensurilor de circulaţie, pe partea de circulaţie unde există o singură bandă. Astfel, ele ar trebui să ajută şoferii să perceapă traiectoria şi spaţiul pe care-l au delimitat, pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă, iar astfel să-şi tempereze stilul de condus până la unul mai sigur.
Elementele se vor încărca ziua de la lumina solară, iar noaptea vor ilumina, pe bază de LED-uri eficiente, consumul cărora ar trebui să fie suficient de mic încât să poată ilumina toată noaptea.
Cele 107 elemente de iluminare noi au fost instalate pe o distanţă de 1 km de traseu, exact în cuprinsul serpentinelor de lângă Peresecina.
Foto: Segmentul de drum unde au fost instalate noile elemente de iluminare

Costul celor 107 elemente de iluminare a fost de 185,25 mii lei, aproximativ 9.600 euro la cursul actual BNM, banii fiind alocaţi din fondul rutier, în care proprietarii contribuie anual prin taxa de drum.
0
1,814
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!