(VIDEO) Cât de greu e să reasamblezi un motor de maşină din anii 90 fără instrucţiuni

30 August 2023, 19:20
Redacţia PiataAuto.md
Întrebarea de mai sus poate avea o mulţime de variaţii în răspunsul său, în funcţie de experienţa şi cunoştinţele cel puţin teoretice ale celui care se apucă să afle răspunsul. Totodată, cu toţii vom fi de acord că un motor din anii 80 sau 90 va avea adeseori o construcţie mai simplă şi mai clară, în raport cu unul actual, cu zeci de senzori, cablaje electronice şi sisteme auxiliare. Dar mai există şi riscul că unele din tehnologiile legendare de pe motoarele anilor 80 sau 90 să nu mai fie prezente acum şi să fie mai dificil azi să le înţelegi funcţionarea exactă. Ei bine, autorii unui canal de YouTube s-au pus să facă un asemenea experiment cu un motor de Honda Civic EG.
Motorul a parcurs la viaţa lui 400.000 mile, ceea ce înseamnă aproape 650.000 km! Şi se pare că acesta a fost păstrat într-o condiţie bună, ba chiar a trecut şi printr-o reanimare generală de curând, aşa că dezasamblarea lui a arătat un motor perfect funcţional, fără vreo problemă pe interior.
Experimentul presupunea, însă, că cei care l-au dezasamblat ar fi trebuit să-l asambleze înapoi, fără instrucţiuni, şi să încerce să-l pornească. Dacă acesta ar fi funcţionat fără probleme, înseamnă că reasamblarea a funcţiona cu bine. Dacă nu — trebuie investigate cauzele, unde se vor fi produs scăpări.
Ei bine, motorul de Honda fiind unul destul de simplu în construcţie, cu două valve per cilindru, cu aspirare naturală şi fără alte sisteme sofisticate, asamblarea a decurs destul de bine.
Au existat ezitări la forţa cu care ar trebuie strânse unele buloane, iar cifra de Nm, sau lb-ft în unităţi americane, a fost cumva ghicită sau intuită. În final, ea s-a dovedit cam cu 50% mai mare decât trebuia, ceea ce ar da probleme la o funcţionale mai lungă, dar la o pornire scurtă nu a încurcat.
Nici conectarea distribuţiei şi a bujiilor nu era foarte sigură, dar se pare că şi aici s-a nimerit corect.
Într-un final, motorul e pornit, cu un sunet ciudat şi aritmic, accentuat de lipsa eşapamentului, dar totuşi să pare că reasamblarea a fost un succes.
Aşa că protagoniştii din video-ul de mai jos spun că nu e foarte greu să reasamblezi un motor fără instrucţiuni, cel puţin unul de Honda.

Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
7,452
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!