(VIDEO) O Toyota Land Cruiser electrică a înaintat 7 km sub apă, pe fundul mării, stabilind un record mondial

1 August 2023, 11:43
Redacţia PiataAuto.md
Ceea ce vedem în imaginile de mai jos e o Toyota Land Cruiser clasică, din 1978, care a fost convertită la propulsie electrică, pentru a putea stabili recordul mondial la cea mai lungă călătorie sub apă! Şi acest record tocmai i-a reuşit, după ce a condus 7 km sub apă, lângă coasta Australiei!
Aparent, e nefiresc să ne gândim la o maşină electrică ce s-ar scufunda complet în apă şi ar înainta pe fundul mării, dar, de fapt, o maşină electrică poate fi izolată mult mai uşor de pătrunderea apei, iar ulterior ea nu are nevoie de oxigen în înaintare, spre deosebire de maşinile cu ardere internă, care ar avea nevoie ca admisia să fie ridicată până deasupra apei. Tocmai de asta, autorii acestei idei au ales un Land Cruiser clasic, din seria J40, pentru a avea capacităţi de înaintare, dar l-au convertit la propulsie electrică.
Şi ideea lor a fost să după la bun sfârşit o încercare nebunească de acum 40 de ani, când un grup de tineri australieni a încercat să traverseze o fâşie de 7 km între două extremităţi din portul Darwin.
Foto: Imagine din încercarea de acum 40 de ani

Atunci tinerii au echipat maşina cu furtunuri lungi, de 60 de metri, pentru admisie şi evacuare, dar la jumătatea drumului s-au împotmolit ireversibil şi au abandonat misiunea. Acum, având aceleaşi puncte de start şi finiş drept ţintă, autorii ideii şi-au dorit să marcheze în sfârşit acest record mondial aflat atât de mult timp în aşteptarea realizării.
Foto: Aşa arătau tuburile de admisie şi evacuare pentru motorul cu ardere internă de acum 40 de ani

Echipa, formată din entuziaşti, scafandri, ingineri şi chiar profesori universitari, a izolat electromotorul şi toate conectoarele cu silicon, şi a făcut iniţial teste de presiune la adâncime, în apă, pentru a se asigura că maşina nu va trece printr-o implozie similară celei de pe Titan, din istoria cu Oceangate. Anvelopele au fost umplute cu apă, pentru a echivala presiunea de la zeci de metri adâncime.
Din cauza presiunii mari, scafandrii n-ar fi putut petrece mai mult de 15 minute la volan, ceea ce însemna că era nevoie de asigurarea unei rotaţii de ture a câte 15 minute. Astfel, au participat 30 de scafandri cu experienţă, care au făcut rândul la condusul Toyotei sub apă.
Sâmbătă, 29 iulie 2023, echipa a pornit în realizarea ideii sale, ţinând cont că pe lângă toate provocările mecanice mai exista şi riscul de a întâmpina rechini.
Cele două puncte de ţărm, de pe segmentul maritim traversat

Maşina a avut de înfruntat şi ea blocaje în mâlul de sub apă. Doar că echipa avea perne de aer, pregătite pentru asemenea situaţii, care au ajutat-o să se ridice din capcanele subacvatice de nisip suficient cât să poată continua înaintarea. Echipa a trebuit să treacă şi peste o conductă subacvatică de gaz, iar această operaţiune a durat de asemenea mai mult decât se estima. Dar, deşi toată traversarea a durat cu 5 ore mai mult decât se estima, durând în total 12 ore, Land Cruiser-ul a ajuns într-un final pe celălalt ţărm, la 7 km depărtare!
Deci, misiunea a fost îndeplinită, iar recordul mondial atât de dorit le-a fost atribuit! Vezi mai jos şi un video filmat de o televiziune locală din Australia la acest subiect.
0
7,671
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!