Britanicii de la Electrogenic au lansat un Rolls-Royce Phantom II din 1929, transformat în maşină electrică

15 Septembrie 2023, 11:03
Redacţia PiataAuto.md
Rolls-Royce Phantom II e una din maşinile emblematice de colecţie, care e şi rară, şi întotdeauna apreciată de colecţionari, în unanimitate. A fost produsă între 1929 şi 1935, în două versiuni de ampatament, standard şi Continental, mai scurt, dar cu multe variaţii de caroserie, într-un număr total de doar 1.681 exemplare, cumulând toate versiunile. Totuşi, fiind atât de rară, cineva s-a încumetat să-şi transforme maşina de aproape 100 de ani într-un electrică, iar lucrarea a fost făcută de atelierul britanic Electrogenic, care spune că transformarea acestui Rolls-Royce într-o maşină electrică a fost cea mai sofisticată lucrare a lor de până acum.
Maşina avea la bază un motor de 7,7 litri, cu 6 cilindri în linie, care scotea 50 CP. Iar versiunea transformată în electrică a fost un Rolls-Royce Phantom II cu caroserie numită pe atunci Sports Saloon, cu 4 uşi, dar cu deschidere mai uzuală pentru zilele noastre a portierelor faţă şi cu o uşoară conturare aerodinamică a zonei care derivă din compartimentul motor spre parbrizul vertical. Totuşi, nu se poate vorbi aici de vreo tendinţă de a crea o maşină aerodinamică, aşa cum experimentau deja designerii şi inginerii în anii 20.
Un exemplar similar de Rolls-Royce Phantom II, în versiune originală

Acum acest Rolls-Royce a primit un electromotor de 150 kW, adică 204 CP, care livrează 310 Nm. Nu ştim sursa exactă a motorului, dar după parametri aminteşte de un motor Bosch simplu, existent pe piaţă de ani buni, folosit de către cei care n-au resurse şi timp să investească în motoare proprii sofisticate.
Motorul îşi transmite forţa punţii spate printr-un reductor cu raport de 2,9:1, şi e alimentat de la o baterie de tocmai 93 kWh, care a fost amplasată în interiorul structurii originale a caroseriei, fără a face tăieturi în ea, sau alte modificări. Totul e atât de bine ascuns, încât până şi atunci când ridici capota şi descoperi carcasa metalică dedesubt, fără plastice, n-ai putea să crezi că vezi o maşină electrică, de fapt.
Cei 93 kWh ai bateriei îi asigură maşinii o autonomie de 290 km, ceea ce rezultă într-un consum uriaş de peste 30 kWh/100 km, cu vreo 40-50% mai mult decât ar consuma alte electrice de talie comparabilă. Lipsa aerodinamicii poate fi un factor aici. Şi acum acest Rolls-Royce are regim Sport şi Eco.
Sigur, mulţi dintre noi se vor întreba dacă o asemenea conversie e admirabilă sau e o pângărire a acestui model clasic. Răspunsul probabil se ascunde în consideraţiile fiecăruia din noi, iar cei de la Electrogenic încearcă să-i tempereze pe pasionaţi de maşini clasice, spunând că a lăsat toate elementele caroseriei intacte, şi până şi cadranele de bord de la interior au rămas aceleaşi, ceea ce înseamnă că, teoretic, oricând se poate reveni la propulsia cu motorul pe benzină original.
0
2,734
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!