Istoria uitată a celei mai lungi rute de autobuz din lume, de peste 16.000 km, călătoria cu care dura peste 50 zile

Dacă avem uneori impresia că lumea de azi e mai deschisă ca oricând pentru explorări şi călătorii lungi, atunci istoria despre care vorbim aici, ar putea să ne facă să înţelegem că nu e chiar aşa. Pentru că în trecutul nostru, până acum 50 de ani, a existat o rută regulată de autobuz, care avea peste 16.000 km lungime, iar călătoria cu ea dura peste 50 zile într-o direcţie şi tot atâtea înapoi! E vorba de ruta uitată dintre Londra şi Calcutta, oraş din India numit azi Kolkata.

Unii cititori fideli ar putea să-şi amintească de un articol special, publicat de noi anul trecut, în care vorbeam de cea mai lungă rută de camioane din lume, tot de 16.000 km, între Norvegia şi Bandar Abbas. Dar acea rută a luat naştere în 1969, din cauza unei crize logistice din canalul Suez, în urma războiului de 7 zile între Israel şi Egipt, din 1967. Orientul Mijlociu începea e a explora petrolul şi închiria nave de la Norvegia, iar acele nave începuseră să aibă nevoie de piese pentru mentenanţă. Şi aşa a apărut necesitatea urgentă de a transporta piese mari şi scumpe din Norvegia în Orient, iar ruta a durat doar câţi ani. Şoferii care acceptau acele rute erau plătiţi regeşte, cu circa 25.000 dolari la banii de atunci, sau circa 90.000 dolari la valoarea ajustată la inflaţia dintre timp.

Foto: Camioane de pe ruta Norvegia-Bandar Abbas

Într-un alt articol, vorbeam despre şoferii de la Astran şi o rută creată cu 5 ani mai devreme, între Londra până în Kabul, datorită încălzirii relaţiilor între Marea Britanie şi Afganistanul de atunci. Doi britanici s-au gândit să profite de această oportunitate, intuind că vor fi multe bunuri ce vor trebui transportate între cele două ţări, şi au făcut ei o primă călătorie cu camionul, pentru a transporta o presă imensă, iar aşa a luat naştere compania Astran, specializată în transporturi între Europa şi Asia centrală şi Orientul Mijlociu. Compania există şi azi, apropo, dar cererea pentru curse atât de lungi nu mai există, aşa că şi specializarea lor s-a schimbat între timp spre transporturi mai scurte, dar tot dificile logistic.

Şi tot aici, pe site, scriam despre o rută de autobuz considerată imposibilă, numită Nairn, care funcţionase acum 70-100 ani, pe nişte autobuze create din camioane, ca să reziste în deşert, pentru că ruta trecea prin deşert, legând oraşele Damasc de Bagdad. Practic, acele autobuze au îndrăznit primele să meargă prin zone atât de dificile, între 1923 şi 1958, şi au servit drept inspiraţie inclusiv pentru apariţia rutei despre care vorbim azi, între Londra şi Calcutta.

Totul a început în anul 1957, la iniţiativa britanicului Oswald-Joseph Garrow-Fisher. Acesta şi-a imaginat că o călătorie cu autobuzul între Londra şi Calcutta ar fi cumva fezabilă şi oamenii ar fi gata să petreacă atât de mult timp în drum. Acesta şi-a pregătit şi autobuzul companiei sale, un autobuz britanic de model AEC Regal III, cu un motor diesel de 9,6 litri. Şi-a mediatizat cât de bine a putut ideea şi ruta pe care urma s-o lanseze şi 15 aprilie 1957, acesta a pornit cu 20 de pasageri la bord spre India.

Autobuzul, numit Indiaman, avea spaţii de dormit şi odihnă adaptate la interior, dar toate scaunele erau concepute pentru a putea fi plăcute şi pentru somn, numărul de pasageri fiind redus de la 33, cât era standard, la 24. Autobuzul traversa Europa centrală, apoi Balcanii prin Iugoslavia, ajungând în Turcia, unde urma traversarea munţilor Ararat la mare altitudine. În Iran, între Kerman şi Zahedan, era o porţiune de deşert, unde autobuzul ajungea împotmolit adeseori în nisipul adus peste ceea ce servea drept drum.

Acolo se foloseau de obicei plăci mari, speciale, care ajutat autobuzul să iasă din blocaje, dar situaţiile se repetau, de obicei, aşa că traversările de deşert erau lente. Adeseori autobuzul avea de înfruntat şi furtuni de nisip.

Când existau hoteluri, pasagerii puteau dormi noaptea la hotel. Dacă aceste hoteluri nu existau pe rută, se dormea în autobuz, dar mai mult în corturi, lângă autobuz. În prima călătorie, şoferul, care se bizuia doar pe o hartă de hârtie şi pe indicatoare, s-a rătăcit în Turcia, dar a revenit în cele din urmă la traseul corect. În acea primă călătorie a ajuns în Calcutta la 5 iunie, drumul durând astfel de la 17 aprilie până la 5 iunie!

Înapoi în prima călătorie a avut doar 7 pasageri, întrucât din India s-au găsit mai puţin doritori care-şi doreau călătoria şi putea plăti biletul de 85 de lire, bani mari pentru anul 1957. Drumul înapoi a fost şi mai plin de peripeţii, cu hotarul dintre Pakistan şi Iran brusc închis din cauza unei epidemii locale. Şoferul a făcut cale întoarsă spre India, dar în scurt timp a aflat că graniţa s-a redeschis, aşa că a întors autobuzul din nou spre Iran şi de această dată a trecut. Autobuzul a ajuns în Londra înapoi la 2 august, debarcându-şi pasagerii la staţia Victoria. Autobuzul întârziase cu 16 zile faţă de data scontată iniţial pentru a reveni la Londra, dar pasagerii nu păreau să aibă o problemă cu asta.

În 110 zile, autobuzul parcursese 20.304 mile, sau 32.676 km, cu câteva sute mai mult din cauza rătăcirii din Turcia şi a graniţei închise. Şi dacă am crede că o singură asemenea experienţă ar fi fost de ajuns ca să se renunţe la ea, nu vom avea dreptate. Ruta a continuat ca una regulată şi şi-a câştigat popularitate. Unii au început s-o numească ruta hippie, datorită senzaţiei de hoinar prin lume pe care ţi-o imprimau inevitabil cele peste 50 de zile de drum. Alţii o vedeau ca pe o soluţie mai accesibilă de transport în timpurile când avioanele de distanţe lungi erau rare şi scumpe, mai ales prin acele părţi ale lumii.

Mai mult ca atât, în anii 60, ruta de autobuz a început a fi extinsă spre Australia! Doar că extinderea se făcea prin urcarea autobuzului pe feribot şi călătoria pe feribot din India spre Australia, lungă şi ea. Au fost câteva asemenea încercări, dar în cele din urmă s-a renunţat la ele şi s-a revenit doar la partea de pe uscat, dintre India şi Marea Britanie. În 1972 costul unui bilet era deja de 145 lire şi el includea şi drumul, şi mâncarea, şi hotelurile de pe traseu! Timp de 50 de zile, cu 145 lire! Pasagerii aveau şi zile de shopping în oraşele de pe traseu.

În cele din urmă, criza petrolului din 1973 şi scumpirea carburanţilor a început a submina această cursă, ridicând costurile foarte mult şi făcând-o deja mai puţin atractivă. Iar când în Iran au început tensiuni sociale în 1976, iar India şi Pakistan şi-au înrăutăţit relaţiile, făcând călătoria şi periculoasă, ruta de autobuz Londra-Calcutta a încetat să mai existe.

De atunci au trecut aproape 50 de ani, iar istoria acestei rute incredibile se pierde în negura vremii. Oficial, ea figurează şi acum drept cea mai lungă rută regulată de autobuz din istorie. Şi e puţin probabil că va mai exista vreodată o rută de autobuz atât de lungă, în distanţă şi timp!