Un Maserati Sebring 3500 GT II, care aminteşte cât de geniale erau maşinile italiene de acum jumătate de secol, scos la vânzare în Germania, cu un preţ pe măsură

12 Septembrie 2023, 20:38
Redacţia PiataAuto.md
Dacă mergi într-un muzeu de artă modernă, s-ar putea să vezi şi lucruri interesante pe pereţi, dar s-ar putea să vezi şi creaţii care nu-ţi trezesc nicio emoţie şi n-ai putea să spui cu siguranţă dar ceea ce vezi în faţă e artă pe care nu o înţelegi tu, sau e o simplă împroşcare de culori şi forme, pentru că aşa şi-a imaginat cineva definiţia artei moderne. Cam la fel e şi cu maşinile moderne adeseori. Şi totuşi, când dai cu ochii peste o maşină italiană de acum 57 de ani, precum acest Maserati, lucrurile sunt limpezi din prima clipă şi nu mai lasă loc de îndoială: aşa arată arta şi geniul creaţiei auto.
E suficientă priveşti maşina asta câteva secunde, pentru a începe s-o admiri. Are proporţii superbe, are curburi, linii mici detalii, toate puse la locul lor într-o complexitate atât de sofisticată, şi totodată o armonie atât de debordantă, încât te întrebi de ce în zilele noastre nu mai acordă nimeni atât de multă profunzime şi atenţie la aceste detalii în maşinile de azi.
Ceea ce vedem aici e un Maserati Sebring 3500 GT II şi e unul din cele mai apreciate şi reuşite modele din istoria Maserati. Producătorul italian a lansat primul 3500 GT în 1957, făcându-şi astfel prima intrare cu succes în lumea GT-urilor, după ce Maserati adunase deja gloria în motorsport.
Pe atunci Maserati era încă o companie independentă şi relativ mică, aşa că a trebuit să meargă peste hotare, în special în Marea Britanie, pentru a găsi unele componente cheie pentru maşina sa, precum puntea spate. Şi asta pentru că sistemul de taxare italian îi impunea pe producători să-şi proiecteze cam toate componentele singuri, fapt care era greu de atins pentru un producător mic precum Maserati, într-un segment nou. Dar până şi Maserati n-a apelat decât la câteva componente auxiliare de la furnizori, proiectând restul maşinii cu forţe proprii, dar apelând la casele de design italiene pentru a-i definitiva formele.
A fost creat un motor nou cu 6 cilindri în linie pentru primul 3500 GT, care exista şi-n versiune cu carburatoare, dar şi cu injecţie. Mulţi nici nu-şi mai amintesc azi că Maserati a avut şi motoare cu asemenea arhitectură. Maşina despre care vorbim azi e un Sebring, practic un succesor pentru 3500 GT, dar care a rămas în esenţă aceeaşi maşină, evoluând doar un pic în forme şi alte câteva elemente, dar păstrând esenţa de succes şi până şi motorul. Aşa că acest motor e acelaşi propulsor de 3,5 litri, cu 6 cilindri în linie, cu injecţie şi cu câte două bujii pe cilindru!
Motorul scotea 235 CP în această ipostază, suficient cât să de copleşească prin plăcerea în condus. Era cuplat deja la o cutie cu 5 trepte pe Sebring II, de origine ZF, şi pe puntea spate avea aceeaşi punte rigidă venită de la britanici. Suspensia faţă era una cu dublu braţ, iar centrul de greutate coborât al maşinii o făcea superbă în viraje.
Maşina despre care vorbim azi a fost fabricată în 1966 şi, fiind un Sebring 3500 GT Coupe de seria II, e unul din doar 243 de exemplare de tipul său care s-au fabricat în acea perioadă. Iar asta îl face şi deosebit de rar, pe lângă faptul că modelul în sine e o bijuterie!
Maşina a fost restaurată complet în mâinile unui specialist din Italia, maestru în lucrări pe Maserati clasice. Sigur, cu documentări complete şi cu păstrarea autenticităţii. Maşina a fost revopsită până şi în vopseaua originală de uzină, iar interiorul a fost renovat să arate identic celui de acum 57 de ani, când ea ieşise de pe poarta fabricii Maserati.
Iar toată atenţia asta, care i s-a acordat, se traduce şi într-un preţ pe măsură, de 265.000 euro. O fi mult, o fi puţin, dar e un preţ care va creşte cu siguranţă în viitor, pentru că asemenea lucrări de artă şi-au câştigat deja dreptul de a fi atemporale.
0
2,521
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!