Maşinile istorice nu vor mai fi exceptate de la plata rovinietei în România, în doar câteva zile acestea vor fi amendate dacă nu achită taxele de drum

4 Octombrie 2023, 10:41
Redacţia PiataAuto.md
În România, ca şi în multe alte ţări europene şi din lume, maşinile clasificate drept istorice, cu certificatele de rigoare, beneficiau de facilităţi, printre care se număra şi exceptarea de la achitarea rovinietei şi a taxei de trecere pentru reţeaua de drumuri din România. Acum Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că maşinile istorice nu vor mai fi exceptate, iar din 16 octombrie acestea vor fi amendate dacă nu-şi achită taxele de drum.
Exceptarea maşinilor istorice de la aceste taxe e motivată de folosirea lor mult mai sporadică, de obicei, dar şi de valoarea culturală şi istorică pe care acestea o păstrează, iar această exceptare reprezintă de obicei o formă de recompensă a statului pentru efortul proprietarilor de a păstra această valoare culturală.
Amintim, maşinile cu statut istoric nu sunt doar cele vechi, ci cele care pot demonstra că au fost păstrate într-o stare autentică, originală, fiind totodată şi funcţionale. E de prisos să mai vorbim că păstrarea unei asemenea stări la un vehicul de epocă necesită investiţii mari.
În România, însă, proprietarii acestor maşini nu se vor mai bucura de exceptarea de la taxele de drum şi vor achita aceleaşi taxe pentru ele ca şi pentru maşinile care circulă în regim cotidian.
CNAIR a anunţat că până la 16 octombrie va şterge din sistemul informatic automatizat de identificare a vehiculelor care nu au rovinietă condiţia de excepţie pentru acestea, deci la orice ieşire ulterioară pe drumurile publice a acestor maşini istorice ele vor fi deja identificate de acest sistem şi în cazul în care nu au rovinieta plătită, proprietarii vor primi amenzi.
Surse imagini: RAR, Retromobil România
0
1,889
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!